Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interviu ProSport! Nicolae Cristescu: "Am fost primul sponsor din istoria Rapidului"

Publicat in Pro Sport, vineri 14 iunie 2013 ·

ProSport l-a vizitat la Hanul Vlăsiei pe Nicolae Cristescu, viitorul patron al Rapidului. Acesta a explicat motivele care l-au determinat să preia clubul şi şi-a expus planurile pentru viitor. De asemenea, omul de afaceri a povestit cum l-a cunoscut pe George Copos şi de unde dragostea pentru culorile vişinii. Toată discuţia a pornit de la întrebarea pe care toţi rapidiştii şi-o pun de câteva zile. Cine este Nicolae Cristescu?

„Sunt rapidist de mic copil. În primul rând, m-am născut lângă Podul Grant şi am trăit toată viaţa acolo. Tata mă lua de la trei ani şi mă ducea pe stadion. Aşa am luat contact prima dată cu Rapid”. Riveran al Giuleştiului, Cristescu povesteşte cum s-a apropiat de vedetele generaţiei de înainte de Revoluţie: „Pot să spun că sunt primul sponsor al Rapidului. Pe vremea lui Ceauşescu eram director la cel mai mare complex din România, complexul Floreasca, unde aveam casă de comenzi. Atunci se procurau foarte greu produsele alimentare, practic nu se găsea nimic, iar totul se dădea pe cartelă. Astfel, având această posibilitate o dată pe săptămână, încărcam o maşină cu carne, mezeluri, absolut tot ce trebuia şi le duceam în Giuleşti. Acest lucru a contat foarte mult pentru jucătorii din acea perioadă”.

Cu Nae Manea la discotecă

Iar povestirile lui Cristescu despre vechiul Rapid nu se opresc aici: „Cu Manea am copilărit. De pe la 16 ani, am mers cu el peste tot, la toate meciurile, eram împreună prin discoteci, la mare. La un moment dat am fost toată noaptea într-o discotecă până la şase dimineaţa. De acolo, am plecat direct la meci, la o partidă cu Steaua, iar Manea a dat două goluri. După joc, în cabină, am sărbătorit, iar antrenorul l-a lăudat pe Manea: «Vedeţi ce înseamnă ca un jucător să ducă viaţă sportivă, luaţi exemplu de la Nae». Pe noi ne-a bufnit râsul, Nae nu dormise nicio secundă”

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin ar fi discutat la telefon cu Papa Leon al XIV-lea despre Războiul din Ucraina, anunţă Kremlinul

G4Media acum 32 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin ar fi discutat miercuri la telefon cu Papa Leon al XIV-lea despre Războiul din Ucraina, transmițându-i că vrea să ajungă la pace prin mijloace ”diplomatice”, dar a acuzat Kievul de faptul că vrea să ”escaladeze” ostil

Sorin Grindeanu: În ultimele zile, au apărut informaţii FALSE legate de presupuse negocieri pe funcţii. Sunt perdele de fum

Gandul acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a publicat miercuri un mesaj pe Facebook, prin care susține că în ultimele zile au apărut în spațiul public o serie de speculații și informații false legate de presupuse negocieri pe funcții, în contex

Copil de doi ani, dus cu elicopterul la Iași după ce a înghițit otravă pentru șoareci

Mediafax acum 2 ore
Un copil în vârstă de doi ani din satul Topile, județul Iași, a fost dus, miercuri seara, cu elicopterul la Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria” din Iași, după ce a înghițit otravă pentru șoareci. Mama copilului a intervenit prompt, aplicând primele

Romsilva are 99 de directori. Ministrul Mediului spune că a propus să rămână 17

HotNews acum o ora
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă că a propus reducerea numărului de directori din Regia Naţională a Pădurilor Romsilva de la 99 la 17. El a spus că numai în ultimii doi ani Romsilva a cheltuit sute de milioane de lei pentru bonusuri, bonifi

Avertisment de la vârful Comisiei Europene: Alegerile parlamentare ddin Republica Moldova, țintă a razboiului hibrid al Moscovei

HotNews acum o ora
Alegerile parlamentare care vor avea loc în toamnă în Republica Moldova vor fi o țintă a războiului hibrid al Rusiei, a declarat miercuri șefa diplomației europene Kaja Kallas, cu ocazia celui de-al 9-lea Consiliu de Asociere Republica Moldova-UE de

CSM Oradea bate U BT Cluj în al doilea meci al finalei Ligii Naţionale de baschet masculin / Scor 80-68, iar următorul meci se joacă la Cluj

G4Media acum 2 ore
Vicecampioana CSM Oradea a învins miercuri, pe teren propriu, campioana U Banca Transilvania Cluj, scor 80-68 (39-30), în al doilea meci din cinci programate în finala Ligii Naţionale. Scorul la general este 1-1, iar seria se mută în BT Arena, în 8

Taximetrist din Constanța, reținut după ce a încercat să violeze o clientă / Bărbatul are 41 de ani, iar clienta 21

G4Media acum 22 minute
Un taximetrist de 41 de ani a fost reținut pentru tentativă de viol după ce a încercat să abuzeze de clienta pe care o transporta, o tânără de 21 de ani, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța, relatează Agerpres. Ur

Stații seismice instalate la Salina Praid, aflată în pericol de prăbușire

HotNews acum 3 ore
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului a instalat trei stații seismice în jurul perimetrului afectat de ape la Salina Praid, pentru a ajuta la evaluarea riscurilor și a urmări evoluția fenomenelor din subteran, notează

Prima schiță a programului de guvernare va fi gata luni, spune Nicușor Dan. Ce răspunde întrebat despre variantele de prim-ministru tehnocrat și de rotație a premierilor

HotNews acum 12 ore
Președintele a spus, miercuri, în prima sa conferință de presă din mandatul de președinte, că nu este exclusă niciuna din cele două variante, de prim-ministu tehnocrat și de „rotativă” la șefia Guvenului. Cele două variante au fost propuse de PSD în

Marius Tucă Show începe joi, 05 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

22°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
vin.

19°/30°
sâm.

18°/29°
Iasi
acum

22°
mie.

17°/27°
joi

18°/30°
vin.

17°/29°
sâm.

17°/29°
Constanta
acum

19°
mie.

18°/29°
joi

16°/27°
vin.

18°/22°
sâm.

18°/22°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

15°/29°
joi

17°/31°
vin.

17°/29°
sâm.

17°/29°
Timisoara
acum

21°
mie.

17°/31°
joi

18°/32°
vin.

17°/31°
sâm.

18°/32°