Scris de Diana Dutu - Cantitatea e dublă faţă de cât donau arădenii în anii ’90. Sângele donat acoperă „consumul” din judeţ.
ARAD. Aproximativ 1.000 de persoane se prezintă, lunar, la Centrul de Transfuzie Sanguină (CTS) din Arad pentru a dona sânge. Dar donatori se află şi în localităţile judeţului, printre cele „fruntaşe” numărându-se: Chişineu-Criş (200 donatori), Sebiş (100), Pâncota (60), Pecica (50), Sântana etc. Echipe mobile formate din angajaţi ai CTS Arad se deplasează, periodic, în aceste localităţi pentru recoltări.
11.000 de prize de sânge se recoltează, în medie, anual, la Centrul de Transfuzie Sanguină. Adică aproximativ 5.000 de litri – dublu faţă de câte se recolta în urmă cu aproximativ 20 de ani. Conform conducerii CTS, cantitatea de sânge donat este suficientă pentru a acoperi „consumul” din judeţul Arad.
Profilul donatorului
Orice persoană sănătoasă, care are peste 18 ani şi peste 50 de kilograme poate deveni donator de sânge. Sângele donat va fi testat pentru HIV, hepatită B şi C, sifilis. După testare, unitatea de sânge donată este prelucrată în produse ale sângelui (masa eritrocitară, trombocite şi plasmă), astfel încât se va putea răspunde cât mai exact nevoilor pacientului transfuzat.
Beneficii
Conform legislaţiei în vigoare, donatorii de sânge beneficiază de şapte tichete de masă în valoare totală de 63 de lei, o zi liberă la locul de muncă, 50% reducere pe mijloacele de transport în comun urban în luna în care se face donarea, pentru locuitorii din judet şi decontarea unui drum cu autobuzul sau trenul.
Sărbătoare
Astăzi este Ziua Mondială a Donatorului de Sânge. Cu această ocazie, CTS Arad organizează o acţiune de promovare a donării. Tricouri şi şepci cu inscripţia „Donează sânge” vor fi utilizate la cea de-a treia ediţie a Crosului şi Semimaratonul judeţului Arad, care are loc sâmbătă, 15 iunie.