Casey Stoner a infirmat zvonurile potrivit cărora ar urma să revină în MotoGp.
De două ori campion mondial la MotoGp, Casey Stoner s-a retras la sfârşitul sezonului 2012, iar acum concurează în Australian V8 Supercars.
În ultima vreme s-a vorbit tot mai mult despre revenirea australianului în MotoGp, dar sportivul a infirmat zvonurile mărturisind că nu s-a gândit nicio clipă să se reîntoarcă: „În acest moment nu mă văd revenind. S-a încheiat ! Nu văd campionatul mergând în direcţia pe care eu o doresc, nu cred că aş putea pilota din nou cu plăcere” a spus Stoner pentru Autosport.
Pilotul australian a recunoscut că urmăreşte cursele şi că a păstrat legătura cu membrii fostei sale echipe, dar a subliniat că, pentru el, MotoGp este un capitol închis.
„Unii dintre cei cu care am lucrat sunt încă în echipă şi am respect pentru mulţi piloţi, aşa că urmăresc tot timpul, vreau să ştiu ce se întâmplă. Acum sunt doar un simplu fan şi asta nu-mi face rău. Mi-e dor de motocicletă, de echipa cu care am lucrat, dar asta e! Mi-e dor să pilotez, dar pot face asta atunci când îmi doresc. Nu e nevoie să merg acolo!” a încheiat Stoner.
Foto:motorcyclenews.com Casey Stoner a infirmat zvonurile potrivit cărora ar urma să revină în MotoGp.
De două ori campion mondial la MotoGp, Casey Stoner s-a retras la sfârşitul sezonului 2012, iar acum concurează în Australian V8 Supercars.
În ultima vreme s-a vorbit tot mai mult despre revenirea australianului în MotoGp, dar sportivul a infirmat zvonurile mărturisind că nu s-a gândit nicio clipă să se reîntoarcă: „În acest moment nu mă văd revenind. S-a încheiat ! Nu văd campionatul mergând în direcţia pe care eu o doresc, nu cred că aş putea pilota din nou cu plăcere” a spus Stoner pentru Autosport.
Pilotul australian a recunoscut că urmăreşte cursele şi că a păstrat legătura cu membrii fo