N-am dat niciodată prea multă atenţie politicii. Mi s-a părut că nu este decât o sursă infinită de minciuni şi că oamenii implicaţi au ca unic scop satisfacerea propriilor interese. Săptămâna trecută, în timp ce îmi odihneam intelectul la o cafenea de lângă liceu, aud doi colegi discutând ceva despre politică, mai exact, despre nu ştiu ce schimbări în Constituţie şi despre numărul de parlamentari. Parcă am simţit o uşoară greaţă, când am auzit cuvântul “parlamentari”. Sentimentul a fost urmat de un nod în gât, când am realizat că, la momentul referendumului, eu voi avea 18 ani, deci şi drept de vot. Cu alte cuvinte, cu toate că eu, ca de altfel 90% dintre tineri, nu ştiu cu ce se ocupă un parlamentar mai exact, am dreptul să mă duc la referendum şi să îmi dau cu părerea.

Într-o societate în care politica pare a fi rădăcina tuturor problemelor şi în care, la orice oră ai deschide televizorul, ai zări mai mult ca sigur chipul gingaş al vreunui om politic a cărui menire este de a îndruga cât mai multe minciuni, nu ar fi normal ca cei ce vor fi afectaţi cel mai puternic de schimbările actuale să fie cei mai informaţi? Zic asta pentru că efectele reale ale unei schimbări în Constituţie nu se vor simţi acum, sau peste 6 luni, ci peste câţiva ani buni, adică atunci când pensionarii care votează astăzi nu vor mai fi, iar cei ca mine vor fi adulţi cu familii şi cu un loc de muncă. Interesant e că aceşti pensionari ştiu mai multe despre preşedinţi, constituţii şi parlamentari decât noi, cei care încă ne tocim coatele pe băncile liceelor.

Nodul din gât n-o să dispară prea curând, dacă mă gândesc că, în situaţia în care nu mă duc la vot, îi las pe alţii să facă alegeri cu privire la viitorul meu, iar dacă mă duc şi iau o decizie fără să înţeleg cu adevărat care sunt urmările, ţara noastră nu va evolua prea curând şi 0.1% din vină va fi a mea.

Informarea ar pu