Liceul cu Program Sportiv „Iolanda Balas-Soter” va fi gazda Simpozionului Naţional cu titlul „Problemele secolului XXI: drogurile, delicvenţa juvenilă,violenţa în şcoală”. Manifestarea va avea loc mâine, în incinta Liceului cu Program Sportiv „Iolanda Balaş-Şoter”. Potrivit organizatorilor, Simpozionul beneficiază de o colaborare între mai multe instituţii cu rol în educaţie: IŞJ Buzău, Casa Corpului Didactic „I.Ghe. Dumitraşcu” şi Liceul cu Program Sportiv, instituţii reprezentate de profesorul Dumitru Ene, Inspector Şcolar General, profesor Geta Burducea, Inspector Şcolar General Adjunct, profesor Georgeta Paula Mihai, inspector Educaţie permanentă, IŞJ Buzău, profesor Ion Vasile, director Casa Corpului Didactic „I.Ghe Dumitraşcu”, profesor Cătălin Sebastian Cighir, director Liceul cu Program Sportiv „Iolanda Balaş-Şoter”, profesor Adrian Constantin şi profesor Serenella Dinu, iniţiatorul şi coordonatorul principal al activităţii. Potrivit profesorului Adrian Constantin, “acest simpozion se adresează în aceeaşi măsură atât elevilor implicaţi, cât şi cadrelor didactice participante, venind să răspundă unor probleme de maximă gravitate cu care se confruntă societatea românească şi, în general, lumea postmodernă la începutul secolului al XXI-lea”. De asemenea, organizatorii au mai precizat că activitatea va fi structurată pe trei secţiuni: elevi din învăţământul gimnazial-liceal, învăţământ preşcolar şi primar. La fel, în cadrul lucrărilor Simpozionului există şi o secţiune adresată cadrelor didactice. Problematicile expuse sunt unele de actualitate pentru societatea în care trăim: prevenirea extinderii traficului de fiinţe umane, a consumului de droguri, a infectării cu virusul HIV, a violenţei în perimetrul şcolar, toate temele având ca scop stimularea unui comportament preventiv la elevi şi a unei atitudini de toleranţă, pe baza implementării unui gh