Actorul american de origine austriacă, un star al filmelor de acţiune, va juca astfel pentru a patra oară rolul unui cyborg indestructibil trimis din viitor într-o misiune pe Terra.
La începutul acestui an, Arnold Schwarzenegger confirmase că va reveni în această franciză SF pentru a juca din nou rolul personajului Terminator. La acea vreme, actorul a făcut următoarea declaraţie: "Cred că scenariul va fi finalizat în acest an şi vom putea să intrăm apoi în etapa de preproducţie".
Schwarzenegger a făcut de curând o altă declaraţie în care a dezvăluit faptul că filmările vor debuta la începutul anului viitor şi că va juca rolul acelui cyborg pentru a patra oară, în cel de-al cincilea film din franciza "Terminator".
Adresându-se publicului prezent la cea de-a 21-a ediţie a seminarului "Century Financial Education Summit", organizat în Austria, Arnold Schwarzenegger a spus: "Sunt foarte bucuros pentru faptul că studioul (de la Hollywood, n.r.) mă vrea în «Terminator 5» şi că vrea ca eu să joc rolul Terminatorului în acest film ale cărui filmări vor debuta în ianuarie".
Arnold Schwzarzenegger, în vârstă de 65 de ani, a interpretat rolul unui robot trimis din viitor în primele trei filme din această franciză - lansate în 1984, 1991 şi 2003 -, dar nu a jucat în cel mai recent film din această serie, cel de-al patrulea, "Terminator - Salvarea", lansat în 2009, întrucât în acea perioadă renunţase la actorie şi ocupa funcţia de guvernator al statului California.
Filmul din 2009 i-a avut în rolurile principale pe Christian Bale şi Sam Worthington şi a fost singura peliculă din franciza "Terminator" în care nu a jucat Schwarzenegger.
Actorul a spus că doreşte să joace din nou alte două roluri emblematice pentru cariera sa. Astfel, Arnold Schwarzenegger îl va întruchipa din nou pe Conan Barbarul în filmul "King Conan" şi pe Julius Benedic