* La finalul acestei luni va fi inaugurat noul Palat al Justiției din Tulcea
Evenimentul va avea loc sâmbătă, sâmbătă, 29 iunie 2013, de la ora 11.00. Este vorba despre inaugurarea oficială a noului sediu al Tribunalului Tulcea şi Judecătoriei Tulcea, Palatul de Justiție, situat în Tulcea, strada Toamnei, numărul 15.
„Invitaţii de participare au fost transmise Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Justiţiei, Curţii de Apel Constanţa, instituţiilor publice şi oficialităţilor locale“, spune judecător Andrei Iordan, purtător de cuvânt al Tribunalului Tulcea.
Actualul sediu al instanţei a devenit total nesatisfăcător, atât din punct de vedere al stării fizice, cât şi al spaţiului disponibil, spuneau oficialii instanțelor. După cutremurul din anul 1977 structura de rezistenţă a clădirii a început să prezinte fisuri, care s-au accentuat în timp, astfel că în prezent sediul instanţei prezintă un risc major de seismicitate. Tribunalul Tulcea îşi desfăşoară activitatea într-un sediu comun cu Judecătoria Tulcea într-o clădire edificată în anul 1962, situată în municipiul Tulcea, pe strada Păci, numărul 83. În cadrul sediului principal, Tribunalul Tulcea dispune de o singură sală de judecată, în suprafaţă totală de 99,4 metri pătraţi şi de 13 birouri însumând o suprafaţă totală de 221,52 metri pătraţi. Din spaţiul disponibil la parterul clădirii, ce constituie sediul principal al instanţei, un număr de trei birouri, cu o suprafaţă totală de 44 de metri pătrați, sunt ocupate prin închiriere de Baroul de avocaţi Tulcea.
Noul Palat de Justiție va avea 40 de locuri de parcare, iar clădirea are șapte etaje: subsol, demisol, parter şi cinci nivele superioare. În total este vorba de o suprafaţă utilă de peste 5.000 de metri pătraţi.
* La finalul acestei luni va fi inaugurat noul Palat al Justiției din Tulcea
Evenimentul va avea lo