În drumul matinal zilnic, pe care-l fac către spitalul la care lucrez, sunt 23 de guri de canal. De ce le ştiu aşa de bine câte sunt? Răspunsul este simplu: pentru că la ele se lucrează adesea, tot timpul anului, şi tot nu se rezolvă obstacolele din caldarâm. Asta face ca majoritatea şoferilor să nu fie atenţi la drum, cât la posibilele capcane care se ascund în spatele acestor guri de canalizare. Să nu mai vorbim şi de pericolele de seară, când unele capace chiar dispar şi aceste guri de canal devin mortale. De câte ori le văd, mă gândesc la sistemul sanitar românesc şi la asemănările sale – multiple – cu acest lanţ de guri de canal. Un buget mic şi nevoi mari, cu multe scurgeri. Multe specialităţi îşi revendică dreptul la felia bugetară, cu argumente solide, care ţin de prevalenţa bolii de care se ocupă sau de necesitatea actualizării şi modernizării aparaturii. Lor li se alătură, pe bună dreptate, într-un cor, pe multiple voci, asociaţiile de pacienţi, care resimt lipsa unor linii de medicaţie, rupturile de stoc sau lipsa unei asistenţe sanitare la nivel european. Apoi, vin ziariştii, care nu iartă nimic, chiar dacă, uneori, devin – fără voie – partizanii unuia sau altuia din partidele politice. În acest peisaj cu guri „neastupate“, ce poate să mai spună un pneumolog? Dacă privim rezultatele ultimului screening naţional privind starea de sănătate a populaţiei, anunţat de actualul ministru al sănătăţii, avem probleme cardiovasculare, de diabet zaharat, de tabagism, de obezitate etc. Cancerul pulmonar este pe acolo, pe undeva, pierdut între statistici, deşi, la sexul masculin, în România, este pe primul loc şi galopează intens pentru a ocupa acelaşi loc şi la sexul feminin, iar BPOC – boala care a lovit unul Publicitate din patru români peste 40 de ani – lipseşte cu desăvârşire. Ce face, în schimb, această boală la noi? Înghite o groază de fonduri care m