Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zilele Româno-Iordaniene au debutat la UMF cu premierea Prinţesei Muna Al Hussein

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 14 iunie 2013 ·

Zeci de iordanieni absolvenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie s-au întors ieri în oraşul studenţiei lor. Aula „G.E. Palade” găzduieşte până mâine Zilele Româno-Iordaniene, desfăşurate sub înaltul patronaj al Prinţesei Muna Al Hussein, eveniment menit să consolideze relaţiile dintre cele două ţări.

Cu acest prilej, prinţesa Iordaniei a primit titlul de doctor honoris causa din partea Senatului UMF, pentru a-i onora activitatea direcţionată asupra îmbunătăţirii asistenţei medicale. „Tradiţia recunoaşterii contribuţiilor ştiinţifice şi culturale, a proclamării şi promovării valorilor academice este menirea unei Universităţi. Prestigioasa activitate a Alteţei Sale Prinţesa Muna poate fi caracterizată prin sintagma: în folosul comunităţii, prin creşterea nivelului de calitate al sistemului de sănătate. Această ceremonie de primire în cadrul comunităţii academice ieşene, care ne onorează, nu este doar un moment solemn şi emoţionant, ci şi o premisă pentru dezvoltarea fructuoasei colaborări deja existente în domeniul educaţiei şi al asistenţei medicale între Iordania şi România”, a subliniat rectorul Vasile Astărăstoae. Prinţesa Muna s-a declarat onorată că a primit acest titlu din partea uneia dintre instituţiile cu tradiţie în domeniul medical şi încântată de faptul că este în România pentru a doua oară. „Misiunea instituţiilor de acest gen, de a forma profesionişti care să facă diferenţa în lume, e un lucru pe care ţările noastre îl au în comun. Românii au grijă să aducă educaţia şi practica împreună în vederea evoluţiei şi soluţionării problemelor. Şi Iordania se mişcă în această direcţie”, a precizat prinţesa. La festivitatea de decernare, dar şi la deschiderea Congresului Româno-Iordanian de Medicină şi Farmacie, au participat Titus Corlăţean, ministrul Afacerilor Externe, şi Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. „Sunt onorat că ace

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 9 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°