Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Pricopie propune cursuri de pregătire pentru elevii care pică la Bac

Publicat in Adevarul, vineri 14 iunie 2013 ·

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, susţine că există în discuţie varianta unui sistem de reţinere în şcoală pentru absolvenţii de liceu care nu trec de examenul de Bacalaureat, urmând să participe la cursuri de pregătire astfel încât să promoveze la următoarea sesiune.

Remus Pricopie, ministrul Educaţiei Naţionale, a declarat joi seară, la TVR, că lucrează la un proiect pentru cei care nu reuşesc la bacalaureat astfel încât să-i ajute să promoveze totuşi examenul. „Poate ne gândim la un sistem de reţinere a lor în şcoală sub forma unor cursuri de pregătire în vederea susţinerii bacalaureatului“, a spus ministrul Educatiei la TVR, potrivit Agerpres.

„Suntem preocupaţi de cum reuşim să crestem calitatea, de cum reuşim să îi mobilizăm pe elevi cu un an înainte. Despre cei care nu reuşesc nu există deocamdată foarte multe măsuri de a veni în sprijinul lor. În momentul de faţă, legislaţia permite înscrierea la postliceală fără examenul de bacalaureat“, a declarat joi ministrul.

Aproape 15% din elev nu s-au înscris la Bac

Pricopie a ridicat şi problema absolvenţilor care anul acesta nu s-au înscris la Bacalaureatul 2013, aproape 14,6% dintre cei care au încheiat clasa a XII-a, explicând că aceştia au fost probabil descurajati de seriozitatea cu care a fost organizat examenul în ultimii ani, dar şi de faptul că subiectele din ultimii doi ani nu au fost totdeauna corelate cu ceea ce au învăţat la şcoală.

„Vorbim de 85,24% dintre elevii înscrişi în septembrie care s-au înscris la bacalaureat. Deci practic am avut 173.625 elevi în clasa a XII-a în septembrie, iar acum înscrişi la bacalaureat vorbim de 147.992 din promoţia curentă. La aceste cifre se adaugă cei din anul trecut şi în felul acesta ajungem la aproape 180.000 de înscrişi la bacalaureat“, a explicat ministrul, susţinând că cifrele sunt totuşi în scădere.

Simulare naţională pentr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 40 minute
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Premierul Marcel Ciolacu: România îndeplineşte condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. Visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape, după că România a îndeplinit condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. ”Visul românilo

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 4 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 2 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 4 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

MAE salută decizia COREPER II cu privire la aderarea României la Schengen terestru

Ziua Constanta acum 54 minute
Ministerul Afacerilor Externe salută acordul de principiu exprimat astăzi la nivelul Comitetului Reprezentanților Permanenți ai Statelor Membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER II) cu privire la proiectul Deciziei Consiliului privind stabilirea d

Bărbat din Turda, arestat preventiv după ce și-a sechestrat concubina. Mascații au intrat peste el și l-au imobilizat

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 27 de ani, din localitatea clujeană Turda, a fost arestat preventiv după ce timp de trei săptămâni şi-a sechestrat concubina în locuinţă şi a agresat-o în mai multe rânduri. Poliţiştii au intrat în casa bărbatului şi l-au imobilizat. ”La

Un consilier al lui Trump este acuzat că a cerut bani în schimbul unor posturi în viitoarea administraţie a SUA

Ziare.com acum o ora
Un consilier din umbră al lui Donald Trump, Boris Epshteyn, este acuzat de faptul că a cerut bani unor pretendenţi la posturi guvernamentale în schimbul unui lobby pe lângă preşedintele ales, iar echipa juridică a miliardarului a anunţat o anchetă î

Italia desființează o reţea internațională de piraterie TV cu 22 de milioane de utilizatori. Percheziţii în legătură cu acest caz au fost făcute şi în România, potrivit autorităţilor italiene

G4Media acum 59 minute
Poliţia italiană a declarat miercuri că a dezmembrat cea mai amplă reţea criminală transnaţională de piraterie video, care avea peste 22 de milioane de utilizatori în Italia şi în alte ţări din Europa, percheziţii fiind făcute inclusiv în România, r

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°