Premierul Victor Ponta a făcut o serie de declaraţii, joi seara, referitoare la proiectul minier de la Roşia Montană. A dezvăluit faptul că o să voteze împotriva proiectului de lege ce urmează să fie iniţiat privind exploatarea aurului de la Roşia Montană, din calitatea sa de deputat. În acelaşi timp, susţine că funcţia de prim-ministru îl determină să creeze condiţii pentru atragerea investiţiilor.
“O să fiu sincer şi o să vă spun că eu, ca deputat, o să votez împotrivă, dar pe de altă parte, ca prim ministru, nu am dreptul… (…) în primul rând să fac o administraţie necoruptă şi mai performantă şi în al doilea rând să deschid România pentru tot ce înseamnă investiţii din toată lumea. De Roşia Montană, sigur, s-a vorbit mai mult, pentru că e un proiect cunoscut, dar eu vreau să promovăm legea minelor”, a declarat Victor Ponta, la B1Tv.
Referitor la exploatarea aurului la Roşia Montană, a spus că a reuşit să ia o decizie ce presupune următorii paşi: “în primul rând se finalizează studiile de mediu şi necesitatea investiţiilor pentru ca orice se întâmplă acolo să existe toate garanţiile de mediu, în al doilea rând se finalizează negocierea cu investitorul pentru că erau nişte condiţii de participare a statului român şi de redevenţă inacceptabile”.
În acelaşi context, premierul a dezvăluit că Guvernul nu va lua nicio decizie referitor la acest proiect, ci va strânge la un loc toate investiţiile care să ofere garanţiile de mediu, oferta cea mai bună privind redevenţa şi participarea statului român, iar apoi se va realiza un proiect de lege care va fi supus dezbaterii Parlamentului.
Sursa: realitatea.net
URL scurt: http://alba24.ro/?p=206652
Premierul Victor Ponta a făcut o serie de declaraţii, joi seara, referitoare la proiectul minier de la Roşia Montană. A dezvăluit faptul că o să voteze împotriva proiectului de lege ce urmează să fie