TIMIȘOARA. Vineri ia startul cea de-a şaptea ediţie a „Street Delivery Timişoara”! Între 14 şi 16 iunie, Fundaţia Cărtureşti şi Ordinul Arhitecţilor din România organizează în Bucureşti, Timişoara şi Iaşi o nouă ediţie Street Delivery, eveniment-manifest de urbanism, arhitectură şi arte care îşi propune recuperarea peisajului urban de către pietoni şi comunitate. Deşi a acordat în fiecare an o atenţie deosebită responsabilităţii sociale, Street Delivery se supune anul acesta analizei Societal, primind marca de Eveniment Responsabil pentru respectarea indicatorilor din patru domenii: protecţia mediului, dezvoltarea socială, dezvoltarea economică şi buna guvernanţă.
Tema din acest an de la Timişoara este „Culori”. „Colorând griul”– la aceasta s-au gândit organizatorii în momentul în care au ajuns la ideea evenimentului. Griul existenţei de zi cu zi, griul oraşului care strigă după şi mai multă veselie cromatică, griul iniţiativelor civice, toate acestea vor fi cuprinse în „CULORI” – portocaliu pentru vineri, verde pentru sâmbătă şi albastru pentru duminică.
Culorile se vor reflecta şi în decorarea străzii, care în acest an este rezultatul unei colaborări cu Let’s Do It Romania, Ecostuff, Green Paradise, o grupă de studenți ai Facultății de Arte și Design, specializarea Arte textile-Design textil, coordonată de lect. univ. dr. Valentina Ştefănescu, asistată de colaboratoarea sa apropiată, Sofia Sîrbu Childish.
Ca şi în fiecare an, programul este unul creat pe sufletul iubitorilor de artă, acoperind următoarele secţiuni: arhitectură, peisagistică, ecologie, design urban, societate civilă, muzică, activităţi pentru copii, arte vizuale, teatru, dans, perfomance, film. Evenimentele vor avea loc pe strada Mercy din zona Pieței Unirii.
Categoria teatru va fi reprezentată de trupa Thespis, cu un spectacol în ton cu ziua de sâmbătă, „Verde”, iar dumin