Ieri, de Înălţarea la dreapta Tatălui a Domnului Nostru Iisus Hristos, ar fi trebuit să ne salutăm, între noi, cu apelativul „Hristos S-a Înălţat!” Probabil că doar bătrânii îşi mai amintesc de această formă de salut creştinesc, dobândit pe vremea când vocea preotului mai însemna câte ceva prin comunitate. Numai că astăzi, când „divele” tuciurii ce împânzesc seară de seară ecranele televizoarelor sunt cele care dau tonul în ceea ce priveşte conduita morală a societăţii, sau când „părinţii patriei” – cum erau denumiţi, odinioară, politicienii – se scuipă şi se înjură în direct, fireşte că orice sâmbure de trăire creştinească dispare cu desăvârşire. Banii, sexul şi puterea sunt viţeii de aur contemporani, cărora li se închină toată prostimea ce populează – uneori inutil, alteori de-a dreptul păgubos – spaţiul carpato-danubiano-pontic. Şi-atunci, la ce să ne mai aşteptăm de Ispas? Iar necazurile noastre nu se opresc aici. S-a încetăţenit ca de Ispas să se comemoreze şi eroii patriei. Prin urmare, în fiecare an, preoţii săvârşesc cuvenita slujbă la troiţele eroilor din curţile bisericilor, elevii cântă „Presăraţi pe-a lor morminte”, primarii rostesc câte o alocuţiune, iar politicienii depun coroane de flori. În alte locuri se dau şi colaci, iar prin comunele mai „viguroase” se pune şi de-un chefuleţ. „Viii ci viii, morţii cu morţii!” – rostesc, sentenţios, politicienii momentului, dând pe gât păhărelul cu rachiu întins, slugarnic, de către „premarele” locului. Şi cu asta, gata cu eroii. Dar nimeni nu se gândeşte şi la mormintele eroilor, multe dintre acestea dispărute sau lăsate în paragină. Pe Mircea V. Stănescu cred că nici cu GPS-ul nu-l mai găseşti în cimitir, într-atât i-au năpădit mormântul buruienile. Iar ca Stănescu sunt foarte mulţi eroi arădeni, la care nu se mai gândeşte nimeni. „Presăraţi pe-a lor morminte” se cântă doar la eroii din Primul şi din al Doi