Tranziţia de la o economie integral de stat şi autarhică înspre o economie deschisă, de piaţă a început în urmă cu 23 de ani. Cum companiile aflate în proprietatea şi gestiunea statului sufereau de lipsă cronică de competitivitate, fiind ineficiente şi neproductive a urmat, ca un pas logic, începerea unui lung proces de privatizări, care continuă şi astăzi.

Informaţiile au fost prezentate în ediţia de sâmbătă a emisiunii Income, de la Antena 3.

Miza a fost şi rămâne una uriaşă, pentru că în joc nu sunt doar active, adică terenuri, fabrici, clădiri şi utilaje, ci mai ales sute de mii de locuri de muncă. Întreaga procedură s-a dovedit cu atât mai dificilă, cu cat cele mai multe dintre companiile publice se aflau într-un stadiu avansat şi complex de căpuşare.

Multe dintre privatizările făcute din anii `90 şi până acum au fost aspru criticate, controversele pornind şi de la sumele încasate de stat, considerându-se că mare parte dintre companii au fost vândute la preţuri subevaluate. Fie că a fost vorba de corupţie, căpuşare sau pur şi simplu de incompetenţă, pentru multe companii, privatizarea s-a încheiat trist.

Cazul Rafo

Rafo, privatizată în 2001 pentru 7,4 milioane de dolari şi investiţii asumate în valoare de 80 de milioane de dolari, a trecut de atunci prin alte preluări succesive şi a intrat într-un declin necontrolat. Peste 2.000 de angajaţi au fost concediaţi, iar din 2008 rafinăria nu a mai prelucrat aproape nimic.

Cazul Mechel

Compania rusă Mechel a preluat succesiv la începutul anilor 2000, cu circa 200 de milioane de euro, toate combinatele metalurgice de laminate din România: Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte, Industria Sârmei Câmpia Turzii, Laminorul Brăila SA şi Ductil SA Buzău.

La mijlocul lunii februarie 2013, toate activele deţinute în Romania, au fost vândut