Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Antonescu, un polițist care și-a iubit meseria: „Passaris își aștepta victima cu un pistol în baie și unul sub pat”

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 16 iunie 2013 ·

Specialist în criminalistică și criminologie, Dan Antonescu, realizatorul emisiunii „Investigatorii” de la Realitatea TV, dezvăluie într-un dialog cu Nuami Dinescu ce efecte are închisoarea asupra unor oameni, de ce l-a deranjat atitudinea presei în cazuri celebre precum Mihalea sau Passaris și ce va face când nu va mai apărea pe sticlă.

Nuami Dinescu: Care e rostul emisiunii “Investigatorii”?

Dan Antonescu: M-am gândit întotdeauna că dacă, pe parcursul activităţii emisiunii, am reuşit să prevenim măcar o faptă, asta înseamnă că un om, datorită nouă, este în viaţă, iar un altul nu-şi iroseşte viaţa în puşcărie.

Foştii colegi, care priveau la început cu reticenţă faptul că eu m-am dus la televiziuni, adică am trecut în tabăra celor care „fură” informaţii, au văzut apoi că e singura emisiune care nu vorbeşte poliţia de rău, are caracter educativ şi aici nu folosesc termenii ca să mă aflu-n treabă, dar chiar are. Am arătat şi copii, cum au ajuns la puşcărie din cauza părinţilor, şi părinţi care au ajuns la puşcărie din cauza copiilor. Foarte urmărită este în puşcării. Sunt oameni, foşti „clienţi” de-ai mei, cu care mă întâlnesc, care au ieşit între timp şi care mă salută.

Crezi că unii dintre oamenii ăştia care au fost închişi s-au schimbat?

Da. Îţi dau un exemplu: azi, m-am întâlnit cu un tip care a ieşit după o chestie pentru care aproape că nu merita să se ducă acolo.

„Dane, pe cuvântul meu de onoare dacă nu aveam nevoie de aşa ceva. Acum eu sunt alt om, gândesc altfel. Poate am stat puţin cam prea mult, dar mi-a fost absolut necesar. Acum am adevăratele dimensiuni şi nu e vorba că am ieşit ca lumea, fără coadă, dar e o experienţă de viaţă extraordinară.”

E ca atunci când ştii c-ai greşit şi-ţi asumi să plăteşti.

Exact. Asta înseamnă că i-a întărit caracterul, a oscilat atunci când a comis fapta: era acolo, la limită; leg

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 22 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum o ora
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum o ora
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 4 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 6 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

MApN România își menține angajamentul pentru Ucraina, în strânsă coordonare cu NATO și UE

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut marți, 15 iulie, o întrevedere, la sediul MApN, cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk. Discuțiile au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, implicațiile ră

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vremea

București
acum

27°
mar.

20°/33°
mie.

18°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
Iasi
acum

24°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

27°
mar.

20°/32°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/28°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

26°
mar.

20°/32°
mie.

19°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°