Prezentă, săptămâna aceasta, la Bucharest Fashion Week, Julia Jianu a vorbit în EXCLUSIVITATE pentru ziarulring.ro despre muzica anilor 2000 şi cea de acum, cât şi despre posibilitatea unei noi colaborari cu fostele colege din trupa Exotic.
Cântăreața este de părere că lucrurile s-au schimbat extrem de mult în industria muzicală, comparativ cu perioada în care ea activa în trupa Exotic.
"Sunt etape diferite, din foarte multe puncte de vedere. La început, noi am fost prima trupa de fete din România, şi ne-a fost mult mai uşor. Casele de producţie ne susţineau, pentru că atunci se vindeau cd-uri. Acum nu se mai vând. Casele de producţie vizează acum cu totul altceva, în special extinderea în afara ţării a artiştilor. Atunci erau mai puţini, întradevăr, erau spectacole foarte multe, dar nu neaparat de calitate cum sunt acum, de exemplu. Eu mă bucur că fiecare etapă a însemnat ceva pentru mine, pentru ca eu am fost o persoană foarte timidă, ca artistă. Înainte să încep cu trupa, cântam piese lente, nicidecum ritmate. Când intram pe scenă închideam ochii la început şi îi deschideam abia la sfârşit", a declarat artista pentru "ring".
Întrebată dacă mai există vreo şansă ca pe viitor să mai colaboreze cu fostele sale colege din trupa Exotic, Julia Jianu nu a exclus această posibilitate.
"Niciodată să nu spui niciodată, mie în continuare îmi sunt dragi. Chiar Andreea Bănică mi-a transmis acum două zile un mesaj foarte drăguţ. I-a plăcut piesa mea, << RocknRolla>>, şi mi-a mărturisit că îi pare rău că nu o aude la radio. Asta e, cu radio-urile mai greu pentru unii", a spus Julia Jianu.
Prezentă, săptămâna aceasta, la Bucharest Fashion Week, Julia Jianu a vorbit în EXCLUSIVITATE pentru ziarulring.ro despre muzica anilor 2000 şi cea de acum, cât şi despre posibilitatea unei noi colaborari cu fostele colege din