● Procedura nu se aplică în cazul firmelor în insolvenţă
Veşti bune pentru buzoienii care au făcut afaceri cu fonduri europene. O ordonanţă a Guvernului publicată la începutul lunii iunie în Monitorul Oficial stabileşte că persoanele care au de încasat sume certe, lichide şi exigibile de la autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene în baza contractelor de finanţare încheiate cu acestea (denumite în continuare autorităţi competente), pot solicita amânarea la plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor.
Acest lucru este valabil şi în cazul altor sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv a obligaţiilor accesorii administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau transmise spre recu- perare acestei autorităţi. Amânarea la plată se acordă în limita sumei de încasat de la autorităţile competente şi în ordinea vechimii obligaţiilor fiscale.
Amânarea la plată nu se acordă contribuabililor pentru care s-a deschis procedura insolvenţei, contribuabililor pentru care a început executarea silită de către un alt creditor prin poprirea sumelor de încasat de la autorităţile competente şi nici contribuabililor care au în derulare o eşalonare la plată.
Pentru a beneficia de amânarea la plată, contribuabilii trebuie să depună la Fisc cererea de acordare a amânării, precum şi documentul emis de autoritatea competentă, în original, prin care se certifică cuantumul sumelor certe, lichide şi exigibile pe care contribuabilul le are de încasat de la aceasta. Documentul este valabil 20 de zile de la data emiterii şi trebuie să fie termenul de valabilitate la data depunerii cererii de amânare la plată. Contribuabilii pot depune una sau mai multe cereri de amânare la plată, în limita sumei pe care o au de încasat de la autorităţile competente. Pe perioada amânării la plată, pentru obligaţiile fiscale principale