Cupa Confederaţiilor a început cu un meci în care gazdele turneului au marcat la trei minute după primul fluier, la trei minute după startul reprizei secunde şi în al treilea minut al prelungirilor.
Ajunsă în Brazilia cu doar două zile înainte de meci, după ce jucase, marţi, o partidă de calificare pentru Mondialul din 2014 tocmai în Qatar, la Doha, cu naţionala Irak-ului, Japonia a părut o echipă vlăguită.
Având în faţă un adversar lipsit de prospeţime, Brazilia s-a dezlănţuit, iar Neymar a deschis scorul în minutul 3 cu o execuţie fantastică, justificând investiţia Barcelonei, care a plătit 70 de milioane de euro ca să-l aibă în echipă, lângă Messi. Meciul s-a jucat într-o singură direcţie, spre poarta niponilor, chiar dacă Brazilia n-a apăsat pe acceleraţie.
La trei minute după reluare, Paulinho a punctat pentru 2-0 din mijlocul careului, profitând şi de o intervenţie slabă a portarului Kawashima.
Japonia n-a putut ameninţa în niciun moment poarta apărată de Julio Cesar. Mai mult, a mai încasat un gol, pe contraatac, în al treilea minut al prelungirilor, atunci când Jo a fructificat o pasă excelentă a lui Oscar.
S-a terminat 3-0, iar Brazilia a luat o opţiune serioasă pentru calificarea în semifinale dintr-o grupă din care mai fac parte Italia şi Mexic.
VEZI GOLURILE MECIULUI BRAZILIA - JAPONIA