Fostul pilot argentinian Jose Froilan Gonzalez, primul care a câştigat un Mare Premiu de Formula 1 pentru Ferrari, a încetat din viaţă, sâmbătă, la vârsta de 90 de ani, a anunţat familia sa.
Froilan Gonzalez a fost spitalizat în ultimele două luni.
Născut în 1922, Jose Froilan Gonzalez a debutat în Formula 1 în 1950, la volanul unui Maserati, la GP-ul Principatului Monaco, şi a participat la 26 de curse în nouă sezoane (1950-1957 şi 1960).
Argentinianul a înregistrat primul succes la Grand Prix-ul Marii Britanii, la 14 iulie 1951, pe circuitul de la Silverstone, devenind primul pilot Ferrari care a învins o Alfa Romeo ce în plus era condusă de cel care urma să devină campion mondial, Juan Manuel Fangio. Jose Froilan Gonzalez a înregistrat al doilea său succes tot la GP-ul Marii Britanii, în 1954, anul celui de-al doilea titlu al lui Fangio.
La 10 iulie 2011, la Marele Premiu al Marii Britanii, Gonzalez a fost omagiat de echipa Ferrari şi de Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA).
În plus, Froilan Gonzalez a fost singurul argentinian care a câştigat celebra cursă de 24 de ore de la Le Mans. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »