CFR Călători adaptează circulaţia trenurilor de pasageri la traficul estimat pentru sezonul estival 2013. Astfel, în perioada 15 iunie – 9 septembrie vor circula 31 de trenuri suplimentare, informează regia de transport feroviar.
31 de trenuri vor asigura legături între principalele oraşe din ţară: Bucureşti, Arad, Oradea, Cluj Napoca, Braşov, Sibiu, Timişoara, Reşiţa, Satu Mare, Suceava, Iaşi, Galaţi şi litoralul românesc (Constanţa/Mangalia). Trenurile vor fi introduse în circulaţie treptat, informează CFR.
De asemenea, vor exista legături între Constanţa şi staţiunile de la malul mării: Eforie, Neptun, Costineşti, Mangalia, în intervalele orare cele mai solicitate.
În acest sezon, ruta trenului estival care circulă de la Bucureşti, pe timp de noapte, către mare, destinat în principal tinerilor şi celor care doresc să călătorească spre litoral la cele mai mici preţuri - va fi prelungită pentru a include şi relaţia Sibiu – Râmnicu Vâlcea – Piteşti – Bucureşti şi retur. La acest tren este posibilă cumpărarea online al biletelor, cu reducerea suplimentară de 5%.
Călătorii pot beneficia de importante reduceri. CFR Călători recomandă biletul dus-întors, care are o reducere de 10%. În plus, la trenurile cu regim de rezervare, pentru biletele cumpărate online se acordă reducerea suplimentară de 5%.
Înainte de călătorie, CFR Călători recomandă tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziţionat bilet pentru a evita taxarea suplimentară în tren şi/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor, călătorii sunt rugaţi să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să contacteze la numărul de telefon 021/9521 sau să se adreseze personalului din staţii. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »