Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marcel Ciolacu, unul dintre iniţiatorii modificării „Legii zilierilor”

Publicat in Strada de Buzau, sâmbătă 15 iunie 2013 ·

• Reglementările actuale, vechi din 2011, nu se mai potrivesc cu realitatea din teren

Munca zilierilor, legiferată defectuos în acest moment, a intrat în atenţia fostului viceprimar al Buzăului, deputatul social-democrat Marcel Ciolacu. Împreună cu alţi 7 colegi de partid el a iniţiat un proiect legislativ care să rezolve problemele actuale ale domeniului.

Deputatul P.S.D. Marcel Cio­lacu a ajuns la un al patru­lea proiect legislativ pe care îl semnează alături de 7 colegi de partid. Proiectul, care se re­feră la modificarea şi completarea Legii nr. 52/2011 pri­- vind exercitarea unor acti­vităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, a fost aprobat în această săptămână de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată. Legea actu­ală se dovedeşte a fi o lege bu­nă, dar aplicarea ei în perioada scursă de la intrarea în vigoare şi până în prezent a de­mon­- s­trat necesitatea amen­dării ei în mai multe privinţe, este părerea iniţiatorilor, expri­mată în expunerea de motive.

Mai clar, prin noul proiect legislativ, Marcel Ciolacu se gândeşte că trebuie detaliate mai multe aspecte ale vechii legi, care acum creează pro­ble­me atât zilierilor, cât şi ce­lor care se folosesc de munca lor. „Propunem definiţia clară a Ocupaţiilor necalificate din cadrul grupei majore 9 din Cla­sificarea Ocupaţiilor din Ro­mânia, muncitorii neca­li­fi­caţi executând sarcini simple şi de rutină care necesită fo­lo­si­rea uneltelor manuale şi de­pu­nerea unui efort fizic con­si- derabil. Ocupaţiile necali­fi­cate se pot actualiza şi revizui în COR la solicitarea utilizatorilor”, se arată în documentul amintit. În plus, se mai do­reş­te extinderea termenului „be­ne­ficiar de lucrări” astfel ca exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri să poată fi utilizată, pe lângă persoana juridică, şi de persoana fizică, persoana fizică autorizată şi între­pr

Articolul in Strada de Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizie surprinzătoare în cazul atentatului cu bombă din Arad. Fiica milionarului ucis, eliberată din arest

Ziare.com acum 2 ore
Laura Bîlcea, fiica milionarului ucis în atentatul cu bombă de la Arad, va fi eliberată din arest, a decis vineri, 21 februarie, Înalta Curte de Casație și Justiție. Laura Bîlcea a fost arestată preventiv pe 13 noiembrie 2024, împreună cu doi presup

Duel FCSB – Lyon în optimile Ligii Europa: Ce ştie căpitanul francezilor despre echipa lui Gigi Becali

News.ro acum o ora
Căpitanul echipei Olympique Lyon, Alexandre Lacazette, a declarat, vineri, că el şi colegii săi treuie să trateze cu seriozitate meciul cu FCSB, din Liga Europa. Lacazette a spus, într-o conferinţă de presă, şi ce ştie despre echipa bucureşteană. „Ş

Crin Antonescu: Cred că e nevoie de un guvern stabil, în acest moment. Din punctul meu de vedere anunţul de ieri al premierului, că nu demisionează, că rămâne pe poziţie, mi se pare binevenit

News.ro acum 2 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare, Crin Antonescu, a declarat vineri, despre o posibilă demisie a prim-ministrului Marcel Ciolacu, că e nevoie de un guvern stabil, în acest moment şi, din punctul lui de vedere anunţul de ieri al premierului, că nu d

George Simion, liderul AUR, nu va candida la alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele AUR, George Simion, aflat zilele acestea în SUA, la Washington, a afirmat, vineri, că nu se va înscrie în cursa electorală, subliniind că sprijină candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. 'Eu, George Simion, nu voi ca

Un transport agabaritic gigantic va traversa România

Mediafax acum 3 ore
Transportul agabaritic record pentru România, care are cu greutatea de 788 tone, se va face în perioada 23 februarie – 4 martie începând cu ora 09:00. Transportul se va face pe ruta Nădlac 1 PTF – DN7 – Nădlac 2 PTF - DN7G – A1 – Giarmata – DJ691 –

Alegeri prezidențiale 2025. A fost constituit Biroul Electoral Central / Cine face parte din BEC

HotNews acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că vineri a fost constituit Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din luna mai. Din BEC fac parte cinci judecători de la Înalta Curte și reprezentanți ai partidelor politice.

DNA și anchetatori americani fac percheziții într-un dosar de „corupție în cadrul unei organizații internaționale”

Adevarul acum 45 minute
DNA, alături de anchetatori din SUA, desfășoară percheziții în București și Constanța „într-o cauză penală transfrontalieră ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție asupra unor funcționari din cadrul unei organizații int

Incendiu la un depozit de anvelope din Tulcea. A fost emis un mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, vineri, 21 februarie, la un depozit de anvelope uzate din municipiul Tulcea, din cauza degajărilor mari de fum fiind emis mesaj RO-Alert. Nu sunt persoane rănite. ”În acest moment pompierii militari acţionează pentru

Studiu: Europa îşi poate permite să se apere fără SUA. Cât trebuie să cheltuiască anual pentru asta

HotNews acum o ora
Europa trebuie să cheltuiască anual în jur de 250 de miliarde de euro în investiţii pentru apărare pentru a se securiza fără sprijinul Statelor Unite, sumă pe care blocul comunitar şi-o poate permite având în vedere puterea sa economică, indică un s

Evghenia Guţul, guvernatoarea Găgăuziei şi protejata lui Ilan Şor, i se adresează lui Donald Trump: „Ajutaţi-ne să restabilim democraţia şi statul de drept”. Ea îi cere să oprească finanţarea către R. Moldova

News.ro acum o ora
Guvernatoarea Găgăuziei, Evghenia Guţul, care este susţinută de oligarhul fugar Ilan Şor, i se plânge lui Donald Trump, într-o scrisoare în limba engleză publicată pe platforma X a lui Elon Musk, că autorităţile centrale de la Chişinău provoacă „ins

Vremea

București
acum

-3°
vin.

-8°/-2°
sâm.

-11°/-2°
dum.

-10°/-1°
lun.

-9°/-1°
Iasi
acum

-2°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/0°
dum.

-6°/1°
lun.

-4°/5°
Constanta
acum

-3°
vin.

-3°/-1°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/3°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-5°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-5°/3°
lun.

-3°/5°
Timisoara
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°
lun.

-1°/6°