Municipalitatea botoşăneană a organizat ieri licitaţie pentru vânzarea clădirilor abandonate de lângă Bazarul TATI. La licitaţie s-au prezentat patru firme, respectiv Tadas Construct, Quartz Impex, Elegant Glob şi Giasim, prima fiind declarată câştigătoare, întrucât a venit cu preţul cel mai mare.
Licitaţia a pornit de la 115.378 de lei. Viceprimarul Viorel Iliuţă a declarat că, dacă în şase zile, nu vor fi depuse contestaţii, va fi semnat contractul, tot atunci urmând a se face publică şi valoarea contractului.
Municipalitatea deţine 87% din construcţiile de lângă bazar. Terenul aferent aparţine unei persoane. Firma care a câştigat licitaţia deţine şi terenul din zonă şi intenţionează să realizeze un centru comercial.
Lângă Bazarul Tati se intenţiona ridicarea a trei blocuri pentru cadre militare. Investiţia a fost abandonată, după ce s-a reuşit turnarea fundaţiilor şi ridicarea unei părţi a structurii. Construcţiile au fost preluate de municipalitate, însă proiectul nu a fost finalizat.
Municipalitatea botoşăneană a organizat ieri licitaţie pentru vânzarea clădirilor abandonate de lângă Bazarul TATI. La licitaţie s-au prezentat patru firme, respectiv Tadas Construct, Quartz Impex, Elegant Glob şi Giasim, prima fiind declarată câştigătoare, întrucât a venit cu preţul cel mai mare.
Licitaţia a pornit de la 115.378 de lei. Viceprimarul Viorel Iliuţă a declarat că, dacă în şase zile, nu vor fi depuse contestaţii, va fi semnat contractul, tot atunci urmând a se face publică şi valoarea contractului.
Municipalitatea deţine 87% din construcţiile de lângă bazar. Terenul aferent aparţine unei persoane. Firma care a câştigat licitaţia deţine şi terenul din zonă şi intenţionează să realizeze un centru comercial.
Lângă Bazarul Tati se intenţiona ridicarea a trei blocuri pentru cadre militare. Investiţia a fost abandonată, după ce