Atitudinea noastră faţă de Apocalipsă este un veritabil barometru al stării duhovniceşti proprii.Singurul motiv pentru care ne-am putea teme de Apocalipsă, asemenea păsăretului lui Topârceanu, este doar nepregătirea noastră pentru a da răspuns bun la această Dreaptă Judecată.
Vă mai aduceţi aminte de George Topârceanu? Citez fragmentar: „Fulger negru… trăsnet lung/ Dus pe aripi de furtună/Zguduind pământul tună/…/Scuipă foc, înghite drum, Şi-ntr-un val-vârtej de fum/Taie-n lung pădurea toată”, chestiune care produce tulburare în păsăret: „Păsărele ciufulite/Alarmate/Şi-ngrozite”. Numai că astăzi putem contextualiza finalul: „Ce sa fie? Nu-i nimic/A trecut…” APOCALIPSA.
Încă odată am ratat Apocalipsa, dar ne-am ales măcar cu cea mediatică.
Termen de inspiraţie biblică, denumind cartea finală a Noului Testament, Apocalipsa a ajuns astăzi asemenea unui brand. În numele ei se organizează evenimente, se fac previziuni, se aprind polemici şi fantasmagorii, însă se şi glumeşte pe seama ei, se trimite în derizoriu sau, mai nou, se face marketing la sânge.
În orice caz însă, am strania senzaţie că, practic, tindem să ratăm Apocalipsa. Doar din simplul motiv ca spunem despre ea verzi şi uscate, dar nu prea mai ştim exact ce este. Adică ne-am îndepărtat aşa de mult de esenţa Apocalipsei, încât simţim o nesiguranţă în a spune ceva precis despre ea, ceea ce generează o frică şi mai mare. Şi atunci?.....ce este de fapt Apocalipsa?
Mai întâi, aş spune CE NU ESTE Apocalipsa, observând câteva chestiuni ilogice spuse la adresa ei:
- Nu este sfârşitul lumii, deoarece Dumnezeu nu este atât de crud încât să îşi nimicească propria creaţie. Dimpotrivă, vom avea o „înnoire” a acestei lumi.
- Nu este un cataclism de proporţii, faţă de care să ai pretenţia naivă că îi supravieţuieşti, deoarece este o contradicţie în termeni. Dacă lumea s-ar sfârşi, ev
