La fel ca şi în cazul liberalismului, al socialismului, al conservatorismului, al creştin-democraţiei, al conservatorismului etc., neolegionarismul nu este un curent politic, ci o familie de curente.

A treia trăsătură comună a grupului o constituie promovarea unui tip extrem de capitalism, singurul care este compatibil cu viziunea ierarhică asupra societăţii şi cu negarea drepturilor omului: capitalismul de tip laissez-faire. Din perspectiva membrilor grupului, orice altă variantă de capitalism echivalează cu socialismul, dacă nu de-a dreptul cu comunismul.

Numesc „neolegionar” acest grup. Spre deosebire de legionarii propriu-zişi, neolegionarii nu sunt ostili capitalismului (ci doar nenumăratelor variante posibile de capitalism liberal, social-democrat sau creştin-democrat, ca şi altor variante de capitalism conservator). În rest, principiul ierarhiei, autoritatea liderului, societatea cu două clase, anti-democratismul, anti-egalitarismul, respingerea drepturilor omului, autohtonismul (ca opus cosmopolitismului şi universalismului – şi care presupune rasism, xenofobie şi antisemitism fie într-o formă latentă, fie în formă explicită), privilegierea ruralităţii (în raport cu „denaturata” societate urbană), ortodoxismul (preluarea variantelor celor mai conservatoare, mai habotnice şi mai fanatice ale tradiţiei teologice ortodoxe) – toate se regăsesc şi la legionari, şi la neolegionari, şi cred că poate fi destul de uşor probată filiaţia ideilor de la un grup la celălalt. Acesta este şi motivul pentru care am numit „neolegionar” grupul despre care vorbesc.

Diferenţa de atitudine privind capitalismul provine din faptul că, între timp, a fost concepută o variantă de capitalism care să fie compatibilă cu principiul ierarhiei şi al societăţii cu două clase. „Meritul” pentru această „reuşită” revine aşa-numitei „şcoli austriece de economie” şi celorlalte