Un blestem greu pare să atârne asupra Castelului Cantacuzino. Povesti intunecate au aparut legate de grota din faţa castelului, care aminteşte de nişte vestigii antropice.
Bătrânii ar fi auzit de la moşii lor că grota exista aici din vremuri vechi, înainte ca locurile acestea să intre în stăpânirea Cantacuzinilor, dar nici unul dintre ei nu a distrus-o. Se zice că locul ar fi bântuit, iar în serile cu furtună s-ar vedea dansând lumini nefireşti la intrarea grotei. Oamenii mai spun că se aud vaiere prelungi şi, uneori, se ivesc, preţ de o clipă, năluci de fum printre picăturile de ploaie, scrie site-ul georgeenescu.ro.
Zvonurile întunecate au încetat o vreme, odată cu sfinţirea, la 1936, a bisericii aflate în apropierea castelului, închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. La cererea soţiei Prinţului se construiese pe domeniu, pe locul unui lăcaş de cult de la 1700, o bisericuţă de lemn, în stil maramureşean. În 1948 este însă închisă, odată cu naţionalizarea castelului şi sfinţită din nou, în 1994, după aproape 50 de ani de uitare.
După 1948, slujbele au fost interzise, iar comuniştii au preluat domeniul Cantacuzino. Jefuit de podoabe şi de mobila preţioasă, palatul a fost transformat în sanatoriu pentru pacienţii cu TBC, dar umblă vorba că funcţia de sanatoriu era numai de faţadă.
Înainte de Revoluţie, ceea ce se petrecea între zidurile palatului era un mister adânc şi nici azi nu se poate afla cu exactitate la ce era folosit domeniul Nababului.
Cert este că, pe porţile castelului, intrau mai des maşinile negre ale Securităţii decât ambulanţele. De aici au pornit zvonuri cum că în beciurile castelului ar fi fost supuşi torturii duşmanii fostului regim. Superstiţioşii se tem că sufletele lor chinuite se întorc să bântuie împrejurimile castelului şi grota, care pare să comunice cu beciurile adânci.
In ultimii ani, investitori
