Următorul text se doreşte a fi un cadou peste timp pentru presa românească. Şi sper ca, aşa cum nostalgiile trecutului ne mai aduc câte o rază de soare în cenuşiul cotidian, tot aşa, acest mic gest, să încălzească şi să bucure, de Sărbători, inimile celor care trudesc, zi de zi, uneori în situaţii-limită, în presa neamului nostru.

Apropierea sărbătorilor ne provoacă imaginaţia şi creativitatea în privinţa cadourilor. Expresie a dragostei infinite a lui Dumnezeu pentru om, afirmată în însăşi asumarea firii omeneşti, darurile au rolul de a concretiza dragostea omului pentru Dumnezeu şi aproapele. Noi sau vechi, materiale sau sufleteşti, darurile ne pot înnobila sufletele şi ne pot aduce mai aproape de sfinţenie.

M-am gândit mult la un dar pe care să-l fac presei. Şi răscolind prin tolba mea cu daruri, am decis că ar fi potrivit pentru presă un dar pe măsura ei…un text de suflet.

Textul s-a născut în anul 1934 din inima, cugetul şi voinţa Episcopului de atunci de la malul Mării Negre, Preasfinţitul Gherontie Nicolau, care a participat la lucrările unui Congres al Federaţiei Generale a Presei de la Constanţa.

Ani de zile acest text a stat printre paginile prăfuite din arhive, asemenea unei pietre scumpe ascunse printre lucruri obişnuite, până când a fost descoperit de o colegă a mea, Laura Caloean, preocupată cu o cercetare privind istoria presei (pe această cale îi şi aduc mulţumirile cuvenite). Ţin minte că mi l-a arătat cu o bucurie crescută şi de faptul că acest text dovedeşte că încă din secolul trecut existau relaţii fireşti, de comunicare şi comuniune, dintre Biserică şi Presă.

Dar, pentru a nu prelungi suspansul, iată textul respectiv:

„Astăzi şi la noi, presa e socotită o putere de netăgăduit în stat, pentru că ea este tălmăcitoarea gândului obştesc. Presa veacu­lui nostru e apoi un acumulator de gânduri şi un difuzor de idei