Cea de-a 7-a ediţie a Festivalul condeierilor plugari a început sâmbătă la Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara şi va continua duminică, 16 iunie, în comuna timișeană Biled unde va avea loc o întâlnire cu fii satului. La eveniment participă creatori populari din toată ţara şi condeieri plugari din Banat, dar şi din alte zone ale ţării.
Ne bucurăm că alături de noi sunt şi tinerii, pentru că doar aşa se păstrează tradiţia. Tinerii trebuie sensibilizaţi să înţeleagă că satul este un spaţiu românesc cu multă identitate şi rădăcini foarte adânci şi pentru asta suntem noi aici, a declarat la deschiderea evenimentului Claudiu ILAŞ, Manager al Muzeului Satului Bănăţean din Timişoara.
Încercăm să ducem mai departe acest fenomen istoric, început încă dinainte de Unire, atunci când condeierii plugari făceau, prin cântec şi prin poezie, o punte de rezistenţă împotriva dominaţiei străine, a declarat Dr. etnolog Maria Mândroane, coordonator al acestui proiect.
Fenomenul condeierilor plugari reprezintă un unicat în Europa, prin manifestare şi prin mesajul transmis. În nicio altă ţară europeană nu există o astfel de mişcare. Tezaurul viu, venit din Oraviţa, încă dinainte de Unire, cu ţărani publicişti, condeieri plugari, corişti, dirijori, compozitori plugari şi ţărani inventatori, se mai regăseşte şi astăzi DOAR în cadrul Fenomenului pe care Muzeul Satului Bănăţean Timişoara îl pune în valoare.
Duminică, 16 iunie, la Biled va avea loc un spectacol etno-folcloric și vor fi înmânate premii și diplome. Vor participa soliştii vocali: Maria Tudor, Ion Bosioc, V. Tipa, Marius Matei precum şi tinerii solişti: Mihaela Tirică, Şerban Vlad, Daniela Dudea. În program se regăsesc și momente vesele cu Dan Liuţ.
Festivalul este organizat de Consiliul Județean Timiș, Muzeul Satului Bănățean Timișoara și Primăria Biled iar coordonatorii proiectului sunt: Dr. etnolog