Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România, aleasă vicepreşedinte al Adunării Generale a ONU

Publicat in Antena 3, sâmbătă 15 iunie 2013 ·

România a fost aleasă vineri, în cadrul unei reuniuni plenare a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York, prin reprezentantul permanent al său la ONU, ambasador Simona Miculescu, în postul de vicepreşedinte al Adunării Generale pentru cea de-a 68-a sesiune, care va avea loc în luna septembrie, conform Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, evenimentul reprezintă un moment de referinţă la nivel internaţional, oferind României un important capital de imagine şi oportunitatea de a orienta discuţiile în cel mai înalt for al diplomaţiei multilaterale.

Principalele teme de pe agenda de lucru a noii sesiuni a Adunării Generale se vor concentra pe implementarea unui set de măsuri prin care se va articula legătura dintre umanitate şi mediul înconjurător, o agendă fundamentată pe dezvoltarea continuă şi durabilă, pe transformarea globală pentru toţi şi pe responsabilitatea comună, dar diferenţiată.

Tema sesiunii 68 a Adunării Generale va fi "Agenda de dezvoltare post-2015: definirea cadrului de acţiune".

Preşedintele Adunării Generale şi cei 21 vicepreşedinţi sunt aleşi de statele membre ale Adunării Generale şi îşi exercită mandatul până la încheierea sesiunii pentru care au fost aleşi.

Vicepreşedinţii sunt desemnaţi conform unei scheme prestabilite, pe baza distribuţiei regionale, potrivit căreia Grupului est-european îi revine o poziţie.

România va deţine această funcţie până în luna septembrie 2014 şi, din această poziţie, îl va asista pe preşedintele Adunării Generale în prezidarea reuniunilor, orientarea discuţiilor şi formularea unei părţi a agendei Adunării Generale.

România a fost aleasă vineri, în cadrul unei reuniuni plenare a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite din New Yor

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum o ora
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Comisia Europeană: România nu îndeplineşte, în prezent, criteriile pentru a adera la zona euro

News.ro acum 38 minute
Comisia Europeană a publicat, miercuri, raportul ei de convergenţă, în care evaluează progresele realizate de Bulgaria, de Cehia, de Ungaria, de Polonia, de România şi de Suedia în direcţia aderării la zona euro. Documentul evidenţiază rezultate mix

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 51 minute
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 4 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 2 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Băuturile alcoolice și tutunul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Ce amenzi primesc comercianții care nu verifică vârsta clienților

Ziare.com acum o ora
Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie. Vânzătorii din unităţile comerciale ş

Elena Lasconi îşi va depune candidatura pentru alegerile prezidenţiale: „Voi câştiga”

Adevarul acum 26 minute
Noul preşedinte al USR, Elena Lasconi, a anunţat, miercuri, că îşi va depune candidatura pentru alegerile prezidenţiale din acest an. Primărița municipiului Câmpulung Muscel crede că dacă va fi votată să ajungă în turul al doilea al alegerilor din t

Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România

Ziua Constanta acum o ora
Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. „Alegeri la Uniunea Scriitorilor din România. Noul preşedinte este domnul Varujan Vosganian, membru al Filialei Bucureşti Poezie, cu 660 de voturi din 740 de votu

Ceremonial militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a celebra Ziua Drapelului Național al României

Ziua Constanta acum 35 minute
Astăzi, 26 iunie 2024, Mihai Huleni, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Tulcea, și Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu, au participat la ceremonialul militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a cel

Reacția Rusiei după alegerea lui Mark Rutte la șefia NATO: ”Puţin probabil să poată schimba ceva”

Ziare.com acum 36 minute
Rusia a declarat miercuri, 26 iunie, că alegerea prim-ministrului în exerciţiu al Ţărilor de Jos, Mark Rutte, în funcţia de secretar general al NATO nu va atrage după sine schimbări în politica Alianţei Nord-Atlantice, care urmăreşte să reprime în m

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/32°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

29°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/32°