Ştiu pe pielea mea. Eram gazetar şi atunci. De câteva luni îmi luasem lumea-n cap. Scriam ce credeam eu. Dacă în cazul meu treburile s-ar fi putut rezolva, pentru că aveam destui ani de presă comunistă în spate şi dacă m-ar fi chemat cineva la ordine îmi muia picioarele imediat, partea proastă este că apăruseră mulţi ziarişti foarte tineri. Care scriau tot aşa, ce vedeau şi credeau ei.
Aceşti jurnalişti care astăzi sunt şi celebrii, nici nu şi-ar fi putut imagina că se poate altfel, că vin ordine şi ţi se sugerează ceva. Ei nu ar fi putut fi în nici un fel opriţi. Aceste fenomene se petreceau în toate compartimentele societăţii noastre. Eu am făcut referiri la presă pentru că asta ştiu mai bine. Iliescu şi-a propus să dea o lecţie. Pe care noi, cei care nu eram cuminţi, să o ţinem minte. El avea experienţă încă din 1956. Ştia şi istoria probase, că un popor şi mai ales al nostru, trebuie ţinut în lesă şi speriat.
În felul în care trăise şi muncise Ion Iliescu până în luna iunie 1990 nu exista posibilitatea ca lumea civilizată să ne acorde atenţie şi , mai ales, să difuzeze imagini cu nenorocirile de la noi. În Valea Jiului , la Braşov şi în multe alte locuri anumite revolte s-au petrecut după o perdea de fum. Nici astăzi nu ştim foarte clar ce a fost acolo şi nici astăzi nu am auzit că cineva, măcar, a fost pedepsit.
Se vede de la mare distanţă că Ion Iliescu este un om fin cu preocupări culturale care îl onorează. Nu prea îl văd un adept al bâtelor şi al capetelor sparte. I s-a spus să facă aşa şi el a îmbrăţişat ideea. I s-au spus multe şi el a fost obedient. Din acest motiv locuieşte unde este cel mai bine în Bucureşti, nu-l deranjează nimeni, are un confort financiar şi stă liniştit. El a înţeles cum trebuie să te comporţi în România, ca să îţi fie bine.
Noi nu am înţeles. Mai ales că ne mai ambiţionăm să scriem şi să citim articole, care pa
