De la un guvern condus de un clujean care şi-a adus oamenii de încredere în Guvern, la un singur clujean în aparatul administrativ. E pentru prima dată în istoria postdecembristă a Clujului când asistăm la această stare de fapt, iar singurul clujean din Guvern, un subsecretar de stat, vorbeşte cu ziuadecj.ro despre situaţie.
Ultimul ministru clujean din Guvern a fost Ioan Rus, care a demisionat din funcţie în august anul trecut. ‘Asupra mea şi asupra Ministerului Administraţiei şi Internelor s-au exercitat nenumărate presiuni, nenumărate discuţii, nenumărate aprecieri de către politicienii români, începând cu Traian Băsescu şi terminând cu Crin Antonescu. Din punctul meu de vedere şi al ministerului, acest lucru este complet inacceptabil. Eu sunt un politician onest şi corect, iar limitele demnităţii mele mi le stabilesc singur", spunea atunci Rus.
Înaintea acestuia, şi fostul rector al Universităţii "Babeş-Bolyai", Andrei Marga, pleca de la şefia Ministerului Afacerilor Externe, după mai puţin de 100 de zile la cârma acestuia.
Dacă e să tragem o linie după un sfert de secol de democraţie, Clujul a dat doi premieri - între care unul interimar - doi vicepremieri, 25 de miniştri şi 16 portofolii controlate. Cel mai longeviv clujean a fost Vasile Puşcaş, fost negociator-şef al României cu Uniunea Europeană, iar Andrei Marga e singurul ministru din trei aparate administrative diferite. Garniturile de miniştri cu cei mai mulţi clujeni au fost conduse de premierii Adrian Năstase - şase miniştri - şi Călin Popescu - Tăriceanu - cinci miniştri.
Mircea Jorj e preşedintele PSD Cluj-Napoca şi singurul clujean din aparatul administrativ - conduce ca vicepreşedinte Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, instituţia care asigură managementul funcţiilor publice şi al funcţionarilor publici. „Dacă vă spun că munca în administraţie este aceeaşi pes