Mădălina Ghenea a ratat ocazia de a deveni doamna Butler, după ce a făcut un comentariu nesărat care îi viza atât pe iubitul ei, Gerard, cât şi pe mama acestuia. Asta susţin jurnaliştii britanici de la vestita publicaţie The Sun.
Gerard Butler (43 de ani) a iubit-o nebuneşte pe Mădălina Ghenea (25 de ani), ba chiar avea gânduri de însurătoare cu românca noastră, însă nu i-a putut trece cu vederea o remarcă usturătoare.
“Sunt atrasă de băieţii răi, chiar dacă au o reputaţie care ar speria-o şi pe cea mai puternică femeie din lume. Nu îmi plac bărbaţii mămoşi”, ar fi spus frumoasa româncă, fraze interpretate de Gerard Butler drept un atac direct la relaţia extrem de apropiată pe care o are cu mama lui, scrie Libertatea.
De fapt, şi jurnaliştii britanici îi ţin partea Mădălinei şi sunt de părere că, la vârsta lui, Butler n-ar trebui să mai fie atât de ataşat de cea care i-a dat naştere, căci iubitele, în general, vor să fie pe primul loc în viaţa lui.
Un alt motiv care a zgâlţâit serios povestea lor de dragoste a fost însă şi apariţia controversatei poze cu Mădălina într-un club, într-o ipostază deloc cuminte, alături de fostul ei iubit, fotbalistul italian Marco Boriello.
sursa: libertatea.ro Mădălina Ghenea a ratat ocazia de a deveni doamna Butler, după ce a făcut un comentariu nesărat care îi viza atât pe iubitul ei, Gerard, cât şi pe mama acestuia. Asta susţin jurnaliştii britanici de la vestita publicaţie The Sun.
Gerard Butler (43 de ani) a iubit-o nebuneşte pe Mădălina Ghenea (25 de ani), ba chiar avea gânduri de însurătoare cu românca noastră, însă nu i-a putut trece cu vederea o remarcă usturătoare.
“Sunt atrasă de băieţii răi, chiar dacă au o reputaţie care ar speria-o şi pe cea mai puternică femeie din lume. Nu îmi plac bărbaţii mămoşi”, ar fi spus frumoasa româncă, fraze interpretate de Gerard Butler drept un atac direct la