Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Motivarea condamnării în cazul agresorului baschetbalistului Hardy: „pericolul social al faptelor lui Ionuţ Tănăsoaia este extrem de ridicat“

Publicat in Adevarul, sâmbătă 15 iunie 2013 ·

Pedeapsa de şapte ani de închisoare dată lui Ionuţ Tănăsoaia, agresorul baschetbalistului american Chauncey Hardy - decedat în 2011, în urma unei altercaţii într-un club din Giurgiu- este suficientă pentru ca acesta să se îndrepte, se precizează în motivarea sentinţei dispuse de Tribunalul Giurgiu.

Judecătorul Tribunalului Giurgiu care a decis, la 9 mai 2013, condamnarea lui Tănăsoaia la şapte ani de închisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice a precizat, în motivarea sentinţei, că pedeapsa „este în măsură să atingă scopul prevăzut de articolul 52 din Codul Penal, respectiv reeducarea inculpatului în sensul de a înţelege că trebuie să-şi modifice conduita şi atitudinea în vederea respectării valorilor sociale ocrotite de legea penală şi reintegrarea în societate“.

Instanţa mai apreciază, în motivarea sentinţei, că pericolul social al faptelor lui Tănăsoaia este extrem de ridicat având în vedere valorile sociale ocrotite de lege.

Atitudinea sinceră a inculpatului, menţionată în motivarea judecătorilor

Pe de altă parte, judecătorul menţionează, în documentul citat, atitudinea sinceră a inculpatului pe durata procesului, dar şi o caracterizare favorabilă acestuia, făcută de locatarii blocului de domiciliu.

„În ceea ce priveşte persoana inculpatului, tribunalul reţine că acesta a avut o comportare sinceră pe parcursul procesului penal cu privire la împrejurările concrete ale comiterii faptelor, a regretat faptele săvârşite (...), dar şi faptul că nu este cunoscut ca fiind o persoană violentă, ci ca o o persoană liniştită, aşa după cum rezultă din cuprinsul caracterizării întocmite de Asociaţia de proprietari Bloc 504, şi nu are antecedente penale“, se arată în motivarea Tribunalului Giurgiu, potrivit Mediafax.

Baschetbalistul american, Chauncey Hardy, a muri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 3 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 9 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 4 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 9 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 6 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 8 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-3°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°