Al doilea pod peste Dunăre, între România şi Bulgaria, a intrat de vineri în funcţiune. Despre caracteristicile lui am mai scris. E timpul show-ului. Iar show-ul de inaugurare a fost organizat peste pod, pe malul bulgăresc.
Vineri, pe la ora 15 şi 30 de minute, ne-am aliniat, cu mic cu mare – de la SUV-uri la Logane – pe „aleile” zonei de taxare, amplasată în lateralul intrării în Calafat, cum vii dinspre Craiova, ca să trecem podul la bulgari. Zona joacă şi rol de vamă, toate poliţiile, inclusiv cea de frontieră, aflându-se acolo, în păr, scrobite şi ferchezuite.
La câteva minute după ce am prezentat vameşilor cărţile de identitate şi legitimaţiile de serviciu, răspunsul cade ca un trăsnet: „Nu puteţi intra. Nu sunteţi pe liste” ne comunică un ofiţer cu toată deferenţa necesară. „Cum aşa?! Păi, ne-am acreditat la Ministerul Transporturilor” răspundem nelămuriţi. Omul face ochii mari şi, cu ei, îşi priveşte fix superiorul. Superiorul cască gura, se opreşte la timp şi îşi duce mâna la frunte: „Şi dumneavoastră tot cu MT-ul... Domnule, ştiţi ce-au făcut ăştia?! Au trimis listele de acreditări la vama bulgărească. Treceţi, vă rog!”, ne îndeamnă şeful, iar noi îi urmăm îndemnul.
De pe pod, lumea se vede altfel. Construcţia e impresionantă prin aspect, prin simbol, prin acurateţe. Albul străluceşte,
Şoseaua e ca-n palmă, betonul pare de catifea. Cinste constructorilor din ţara vecină şi prietenă, Bulgaria!
Cu doar câteva ore înainte, aflasem de la inginerii români că podul e construit de partea bulgară, ai noştri realizând – impecabil, la rândul lor, ce-i drept – căile de acces pe malul românesc, lucrările de artă aferente – poduri, pasarele, traversări – precum şi zona de taxare – unde, fiind vorba de taxe şi de bani de luat, am fost mult mai iuţi decât ei, care n-au reuşit să finalizeze această importantă lucrare, ceea ce l-a făcut pe
