Alte 21 de persoane, între care opt copii, au ajuns la spital, vineri noapte, cu simptome de toxiinfecţie alimentară, după ce au participat la un botez organizat la acelaşi restaurant din Satu Mare unde peste 70 de elevi şi profesori s-au îmbolnăvit cu o zi în urmă, după ce au fost la banchet.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean din Satu Mare, Constantin Demian, a declarat, sâmbătă dimineaţă, că în cursul nopţii 21 de persoane au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe cu simptome de toxiinfecţie alimentară, după ce au mâncat la restaurantul din oraş unde a fost organizat banchetul în urma căruia 70 de elevi şi profesori au făcut toxiinfecţii alimentare. El a precizat că 8 din cele 21 de persoane sunt copii, transmite Mediafax.
“Au fost aduse cu ambulanţele 21 de persoane, între care opt copii, cu o simptomatologie mai uşoară: dureri abdominale, greţuri, vărsături. S-a propus internarea tuturor pacienţilor, însă mare parte au refuzat spitalizarea. În prezent mai sunt internate şase persoane, trei adulţi şi trei copii, care au fost transferate la Spitalul de Boli Infecţioase”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean din Satu Mare.
El a mai spus că toate cele 21 de persoane au participat la un botez organizat la acelaşi restaurant, dar într-o altă sală, sala unde fusese organizat banchetul fiind închisă de către autorităţi. La petrecerea de botez au luat parte 80 de persoane, a mai precizat Demian.
Peste 70 de elevi de clasa a VIII-a şi profesori de la o şcoală din Satu Mare au ajuns la spital, în noaptea de joi spre vineri, cu simptome de toxiinfecţie alimentară, după ce au participat la banchetul de absolvire organizat la un restaurant din oraş.
Pacienţii au fost externaţi pe parcursul zilei de vineri, ultimele 25 de persoane plecând acasă vineri după-amiază.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Satu Mare,