Un medic a intrat într-o bună zi în cabinetul de alături. Se întâmpla că nu era al lui. Era al altuia. Pe ușă, sec, scria ”Psihiatrie”.
Sursa: SHUTTERSTOCK
„Am clacat. Azi nu mai pot să văd pacienți. Pur și simplu nu mai pot”, s-a așezat omul și a început să plângă. „Nu îi mai suport, pricepi!?”. E zdrobit: „Nu se mai termină. Eterna coadă de bolnavi. Nu le mai fac față, cu plângerile lor, cu resemnarea, cu muntele de analize, cu prostia, mojicia, pretențiile! Nu mai vreau! Pricepi? Sunt atât de mulți...”.
Doctorilor le e frică de doctori!
Și psihiatrul Gabriel Diaconu pricepe. I se întâmplă rar că poate să spună vreodată răspicat și până la capăt: „Te înțeleg!”. Pe fiecare halat e scrijelit în numele proprietarului și în nume stă ascunsă mulțimea oamenilor „văzuți”. Medicul psihiatru încearcă un mic spirit de glumă: „Un amic îmi zicea că opusul mulțimii e puțimea... Hai, poate azi ai doar o puțime de pacienți”. Dar epava din față nu mai știe de râs. E transfug în patria lui îi-ninge-și-îi-plouă. Mic moment de sfială. „Te uiți la unul de-ai tăi și te gândești aș putea urma eu. E vreo diferență între doctori până la urmă?”, se întrabă psihoterapeutul. Unul „vede” dureri de genunchi altul dureri de burtă, unul taie vase altul coase nervi.
Al doilea spirit de glumă, al psihiatrului: „Oricum noi, psihiatrii, nu suntem doctori adevărați...”. Obține o umbră de zâmbet. „Doctorilor le e frică de doctori. Mulți s-au făcut doctori ca să nu fie nevoie să meargă vreodată la doctor. Și, în particular, doctorilor le e frică de psihiatru. Ne așteptăm că suntem așa, uzați, nevrotici, cum să nu fii nevrotic când toata ziua vezi oase rupte și auzi urlete sau dai vești proaste... Cancerul a recidivat sau auzi biiip biiip în timp ce dai la mâini pe vreo inimă beteagă. Sunt doctori care în secret devin alcoolici, alții care palmează pe furiș calmante din
