„Nu putem lăsa nimic. Ne e foame”

Povestea a trei familii pentru care lumea începe cu scotocitul de gunoaie şi se termină cu nişte haine rupte duse copiilor şi bucăţi mucegăite de pâine ca festin. Deşi, aproape iraţional, pentru o ţară membră a Uniunii Europene, unii dintre membrii familiei muncesc

Foto: NICU, DIN GÂRCINI. Şomer cu state vechi în Tractorul.

De 10 ani nimeni nu l-a mai angajat.

După ce, pe plan mondial, conform celor de la Discovery sau Naţional Geografic, Braşovul a avut un maxim de imagine pentru „calitatea” de a avea un fel de urban safari, implicit turiştii ce vedeau celebrii urşi de tomberon, putem demonstra, cu tristeţe, că, în pretinsul nostru oraş turistic, există familii de tomberon. Aceste familii monopolizează gunoaiele publice pentru a-şi câştiga existenţa. Mai exact, trăiesc din resturi. Astfel încât micile lucruri de care oricând vă puteţi detaşa devin pentru aceştia un profit casnic. Lumea lor începe din scotocitul de gunoaielor şi se termină cu nişte haine rupte duse copiilor şi bucăţi mucegăite de pâine ca festin. Deşi, aproape iraţional, pentru o ţară membră a Uniunii Europene, unii dintre membrii familiei muncesc.

Nicu are două certitudini: tomberonul şi familia. Lui

Nicu are tomberoanele lui. Zilnice. Vine din Gârcini. Mai are doi copii, dar şi o operaţie prost făcută la picior. A lucrat ca şi muncitor necalificat în fosta uzină Tractorul. A plecat în şomaj, acum mai mult de zece ani, iar acum ar privi şomajul precum miliardarii un nou profit nemuncit. „De zece ani nimeni nu m-a mai angajat. Caut prin gunoaie. Am vrut să-mi pun cartea de muncă la zi. Mi s-a cerut 200 de lei. Nu am. Supravieţuiesc împreună cu familia cum pot. Iar la copil nu renunţ”. Spune el. Are un copil de cinci ani şi o soţie gravidă în şapte luni. Încerc să le fac o poză, femeia se a