Cu 50 ani de urmă, pe 16 iunie 1963, cosmonautul Valentina Tereshkova a devenit prima femeie care a ajuns în spaţiu, în cadrul misiunii Uniunii Sovietice Vostok 6. De asemenea, ea a fost şi prima persoana care a purtat o emblemă pe costum, potrivit space.com.
Totuşi, emblema de pe costumul de astronaut al Valentinei nu se afla la vedere. Jumătate de secol mai târzi, un artist olandez încerarcă să aducă emblema în atenţia publicului, producând replici ale acesteia.
Valentina Tereshkova avea 25 de ani, lucra într-o fabrică de textile şi făcea paraşutism când a fost aleasă, alături de patru alte femei, să se alăture divizei sovietice de astronauţi, în 1962. Prima şi singura ei misiune a marcat cel de-al 12-lea zbor în spaţiu al omenirii.
Misiunea Vostok 16 a durat trei zile şi nava a decolat în acelaşi timp cu Vostok 5, pilotată de cosmonautul Valery Bykovsky. Cele două nave au fost la o distanţă de 5 km una de cealaltă şi cei doi piloţi au comunicat prin radio.
Tereshkova avea indicativul de apel „Pescăruşul“ şi a înconjurat planeta de 48 de ori înainte de a reveni pe Pământ. Ea a trebuit să se catapulteze din navă şi a aterizat separat, cu ajutorul unei paraşute, pe 19 iunie 1963.
Abia după 20 de ani, pe 18 iunie 1983, Statele Unite au trimis au trimis o femeie cosmonaut în spaţiu, pe Sally Ride. Până atunci, o altă femeie din Uniunea Sovietică a părăsit atmosfera Terrei. Svetlana Savitskaya a zburat în spaţiu. De la zborul Valentinei Tereshkova, 56 de alte femei (din 534 de oameni) au ajuns în cosmos.
Tereshkova a fost echipată cu o versiune pentru femei a costumului purtat de Yuti Gagarin, prin om care a ajuns în spaţiu. Costumul era croit special, având umerii conici, şoldurile mai nate şi deschizătură pentru gât mai îngustă. Pe exteriorul uniformei portocalii nu se găseau alte inscripţii în afară de literele chirilice „CC