Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Expoziţie multimedia la Cluj: povestea evreilor din Slovacia şi Austria care au încercat să fugă prin anii ‘30-'40 pe Dunăre

Publicat in Adevarul, sâmbătă 15 iunie 2013 ·

Pasionaţii de istorie, artă şi documentare care nu au reuşit să ajungă la expoziţia The Danube Exodus – The Rippling Currents of the River a cineastului şi artistului media Péter Forgács, vernisată în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, o pot vizita până în 4 iulie, la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.

Expoziţia multimedia The Danube Exodus – The Rippling Currents of the River este instalată la Casa Tranzit (str. Bariţiu nr. 16) şi poate fi vizitată în mod gratuit zilnic, între orele 14 şi 20, până în 4 iulie.

Instalaţia The Danube Exodus a fost creată între 2000 şi 2002, când Péter Forgács era rezident la Institutul de Cercetări şi Muzeul Getty din Los Angeles. Are la bază documentarul Exodul de pe Dunăre, produs de Lumen Film unde se prezintă exodul evreilor din Slovacia înainte de începerea celui de-Al II Război Mondial.

900 de evrei din Slovacia şi Austria au încercat să ajungă în două bărci, pe Dunăre, la Marea Neagră, de unde plănuiau să se îndrepte spre Palestina. La întoarcere, aceleaşi bărci au transportat fermieri germani din Basarabia proaspăt anexată URSS-ului.

Péter Forgács a folosit pentru filmul său imaginile filmate de Nándor Andrásovits, căpitanul uneia dintre bărci.

Cine e Péter Forgács

Péter Forgács s-a născut în 1950 şi este un artist media şi cineast independent stabilit la Budapesta. Din 1978 încoace a realizat mai mult de 30 de filme şi instalaţii media. Este faimos pentru seria sa de instalaţii şi filme multi-premiate Ungaria intimă, adesea bazată pe filmări de familie realizate între 1920 şi 1980, care documentează vieţi obişnuite ce vor fi afectate iremediabil de evenimente istorice ieşite din comun ce se petrec în afara ecranului.

De la începutul anilor '90, instalaţiile video ale lui Péter Forgács au fost găzduite de muzee şi galerii de artă pe tot cuprinsul Europei şi în Statele Un

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 2 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Supercupa României: Noul sezon începe exact așa cum s-a încheiat precedentul: cu o confruntare între FCSB și CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
În ultima etapă a ediției trecute de campionat, cele două formații au remizat în Ardeal, scor 1-1. Acum, FCSB și CFR Cluj se întâlnesc din nou, de data aceasta pentru Supercupa României, primul trofeu al sezonului. Meciul este programat în această s

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 5 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

UPDATE - Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş / Incendiul a fost stins

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța! Gigantul chinez, acuzat de reduceri înșelătoare și practici comerciale incorecte

Gandul acum 56 minute
Gigantul chinez de comerț online Shein a fost amendat cu suma de 40 de milioane de euro de către Autoritatea pentru Concurență din Franța. O investigație derulată de autoritățile din Hexagon timp de aproape un an a scos la iveală o serie de practici

Ce au spus Ciucă și Ciolacu când au fost întrebați despre avertismentele primite, în august 2024, că România riscă să intre în incapacitate de plată

HotNews acum o ora
Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae au primit, între august și decembrie 2024, mai multe informări privind riscurile deficitului bugetar, a dezvăluit Europa Liberă, care a publicat și documente. Contactați de publicație, Ciolacu a spus că defi

Claudiu Târziu: „România a ajuns la marginea prăpastiei financiare. Este momentul adevărului și al răspunderii!”

NapocaNews acum o ora
Claudiu Târziu, președintele partidului Acțiunea Conservatoare și europarlamentar cunoscut pentru angajamentul său constant în sprijinul românilor, trage un semnal de alarmă ferm cu privire la criza economică fără precedent în care guvernările recen

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/37°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/34°
Timisoara
acum

30°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°