Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O maşină cu ucraineni s-a răsturnat pe DN 2, după ce şoferul a adormit la volan

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 15 iunie 2013 ·

Un bărbat, două femei şi o fetiţă în vârstă de patru ani, cetăţeani ucraineni, membri ai aceleiaşi familii, au fost implicaţi într-un accident pe DN 2, în zona de intrare în judeţ dinspre Iaşi, după ce şoferul a adormit la volan. Evenimentul rutier s-a petrecut ieri, în jurul orei 11.00,pe raza satului Roşiori, comuna Forăşti.

Conform anchetei poliţiştilor rutieri, şoferul, Alexander Malincov, în vârstă de 67 de ani, aflat la volanul unui autoturism Opel, pe direcţia Vadu Moldovei-Drăguşeni, a pierdut brusc controlul asupra direcţiei de mers, ieşind în afara carosabilului. Maşina s-a răsturnat de mai multe ori pe câmpul de lângă şosea, fiind grav avariată.

La faţa locului a intervenit Detaşamentul de Pompieri Fălticeni, cu echipaj SMURD şi de Descarcerare. Din fericire nu a fost nevoie de intervenţia echipei de descarcerare, toţi pasagerii ieşind din maşină până la sosirea pompierilor.

La spital au ajuns o femeie în vârstă de 69 de ani, soţia conducătorului auto, o tânără de 33 de ani, fiica celor doi vârstnici, şi fetiţa în vârstă de patru ani a celei din urmă. După ce au trecut peste starea de şoc provocată de violentul accident, victimele au fost externate din spital deoarece aveau leziuni superficiale.

Şoferul în vârstă de 67 de ani le-a precizat anchetatorilor că era obosit şi din această cauză a aţipit la volan.

Pompierii au luat măsuri de balizare a zonei, de deconectare a bornelor de la baterie şi au verificat existenţa unor eventuale scurgeri de carburant, fiind îndepărtat astfel pericolul izbucnii unui incendiu.

Un bărbat, două femei şi o fetiţă în vârstă de patru ani, cetăţeani ucraineni, membri ai aceleiaşi familii, au fost implicaţi într-un accident pe DN 2, în zona de intrare în judeţ dinspre Iaşi, după ce şoferul a adormit la volan. Evenimentul rutier s-a petrecut ieri, în jurul orei 11.00,pe raza satului Roşiori, co

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 7 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 11 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 6 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 6 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 9 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Președintele Iohannis nu a primit informări de la serviciile secrete privind promovarea lui Călin Georgescu pe rețelele sociale. Precizările Administrației Prezidențiale

HotNews acum 12 ore
Administrația Prezidențială a precizat, la solicitarea mai multor redacții, că președintele Iohannis nu a primit informări transmise de instituții ale statului legate de riscurile de influențare a alegerilor prezidențiale și nici despre modul în car

Autorităţile din Germania întocmesc o listă cu buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 3 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

„Alături de ELE, pentru ELE”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Campanie pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor

Preşedintele Comitetului militar al NATO le cere liderilor de afaceri să se pregătească pentru un „scenariu de război”

News.ro acum 4 ore
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi ajusteze liniile de producţie şi distribuţie în consecinţă, pentru a fi mai puţin vulnerabile la şantajul unor ţări precum Ru

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-0°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

2°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°