Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Demonstraţie de eficienţă în culturile agricole, cu soluţiile de protecţie DuPont, pe un teren de lângă Turda (video)

Publicat in TurdaNews, sâmbătă 15 iunie 2013 ·

Reprezentanţii companiei DuPont au făcut o demonstraţie în teren, în cursul zilei de ieri, în ceea ce priveşte eficienţa soluţiilor DuPont în protecţia producţiilor agricole de porumb, cartofi, sfeclă, soia, grâu etc.

Astfel, în teren, au fost prezentate zone-martor, în care s-au folosit soluţii de tratare şi în care nu s-au folosit, diferenţa fiind enormă, mai ales în condiţiile ploilor care au căzut în ultimul timp şi ar fi putut conduce la dezvoltarea vegetaţiei sălbatice printre culturile agricole, punând astfel în pericol buna lor dezvoltare, dar şi compromiterea producţiei.

Totodată, în cadrul întâlnirii cu fiermierii din zona Transilvaniei, oficialii DuPont au prezentat şi noile produse care vor apare pe piaţă, caracteristicile şi avantajele folosirii lor. Prezentarea DuPont a devenit o tradiţie anuală în zonă, an de an prezentându-se cele mai bune produse, tehnologiile de vârf care performează an de an în scopul unor producţii mai bune.

La întâlnirea cu fermierii a fost prezent şi viceprimarul municipiului Turda, Lucian Nemeş.

"Mă număr printre cei care au convingerea că avem nevoie în viitor de o politică agricolă bună, pentru a putea să dezvoltăm noi modele, noi moduri de producţie pentru a reface biodiversitatea agricolă şi domestică.

Pentru români, agricultura a reprezentat şi continuă să fie un segment care ar putea conduce la creşterea economiei, tocmai în această idee susţin importanţa unei strategii pe termen lung în domeniu. Aceasta ne-ar permite nu numai o viziune naţionala, dar şi credibilizarea în interiorul Uniunii Europene, în ceea ce priveşte capacitatea noastră de a lua decizii pe termen lung, cu obiective precise.

Cred că trebuie să definim foarte rapid facilităţi pentru tinerii fermieri, în vederea derulării programelor care se adresează acestei categorii. Foarte important este şi aspectu

Articolul in TurdaNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 3 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 3 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 2 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 59 minute
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 3 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 5 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

VIDEO. Unii dintre apropiații criminalului din Mureș au început să colaboreze cu Poliția!

Ziua Constanta acum 8 ore
În cadrul anchetei privind cazul Gânj Emil, căutat pentru uciderea fostei sale iubite, au apărut noi evoluții semnificative. Surse apropiate investigației au confirmat astăzi că unii dintre apropiații lui Gânj Emil au început să colaboreze cu Poliți

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

19°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
sâm.

15°/28°
dum.

17°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°