Viitura de pe Dunăre care a făcut ravagii în Germania, Austria, Slovacia și Ungaria ajunge mâine și pe sectorul românesc al fluviului. Hidrologii români au emis un cod galben de inundații, valabil de mâine, de la ora 6.00, și până pe 23 iunie, la ora 18.00.
Viitura de pe Dunăre a provocat inundații istorice în Europa
Sursa: Reuters
Astfel, codul galben de inundații este valabil pe sectorul cuprins între localitățile Gruia și Zimnicea, hidrologii estimând că debitul maxim la intrarea în țară va fi de 10.600 mc/s. De asemenea, se va menține depășită cota de atenție la Isaccea, județul Tulcea, începând de mâine și până pe 23 iunie.
Potrivit reprezentanților Institutului Național de Hidrologie, pe sectorul Gruia-Zimnicea Dunărea este îndiguită și nu este preconizată apariția unor evenimente deosebite.
CITIȚI ȘI: INUNDAȚIILE din Europa. Dunărea a atins COTE RECORD și în SerbiaVIITURA de pe DUNĂRE. De ce susțin specialiștii români că nu ne va afecta grav | FOTO&VIDEO EXCLUSIV FOTO.Elicoptere PREGĂTITE SĂ INTERVINĂ LA INUNDAȚII. Misiune prioritară: VIITURA DE PE DUNĂREINUNDAȚIILE din Europa. Dunărea a depășit două DEBITE ISTORICE în Ungaria | VIDEO