Preşedintele Traian Băsescu a apreciat astăzi că politicienii români trebuie să aibă mare grijă cu reforma regionalizării în privinţa înfiinţării parlamentelor regionale şi a autonomiei preşedinţilor de regiuni, întrucât acestea sunt structuri ce ţin de organizarea unui stat federal şi încalcă prevederea constituţională privind caracterul unitar al statului român.
“(…)Trebuie avută mare grijă cu aceste regiuni. Şi să plecăm de la definiţia statului român: stat unitar! Dacă ei se gândesc că vor face parlamente regionale, preşedinţi regionali cu o autonomie largă, statul se transformă în stat federal. Deci, mare grijă, domnilor politicieni, la ce faceţi cu regionalizarea, că România este stat unitar“,
a avertizat astăzi Traian Băsescu, în cursul emisiunii “După 20 de ani” difuzată la Pro TV.
Băsescu a atenționat și asupra faptului că a auzit pe “un domn de la UNPR” care explica cum Camera superioară a Parlamentului va fi destinată reprezentanţilor regiunilor, idee care merge, conform aprecierii președintelui, în acelaşi sens, al încălcării prevederii constituţionale privind caracterul unitar al statului.
“Auzeam un foarte inventiv om politic, după anunţarea referendumului, care explica cum Camera superioară va fi destinată, dedicată, regiunilor. Păi îl informez pe acest domn politician că este primul pas spre federalizarea ţării. Un domn de la UNPR, nu Oprea, că el nu se bagă în probleme constituţionale. Atenţie cu regionalizarea, o spun public că România este stat unitar”,
a atenționat Traian Băsescu.
Preşedintele a formulat considerații critice pe marginea actualului proiect de regionalizare aflat în dezbatere, precizând că acesta nu va duce la o simplificare a statului, spre deosebire de proiectul conceput de Guvernul Boc în 2011, pe care l-a susţinut şi el.
“Părerea mea este că noi vedem regionalizarea exact în sens invers a