Peste 120 de poliţişti au participat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o acţiune de amploare în zona centrală a Capitalei, fiind constatate cu această ocazie 17 infracţiuni în flagrant.
Potrivit DGPMB, poliţiştii au acţionat în scopul prevenirii şi combaterii infracţiunilor economice, infracţiunilor la legea privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, a săvârşirii faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, precum şi a infracţiunilor la regimul circulaţiei rutiere.
Acţiunea din Centrul Vechi al Capitalei s-a concretizat în controale şi filtre efectuate de către echipele Serviciului de Investigare a Fraudelor, respectiv ale Serviciului de Ordine Publică, precum şi ale Secţiei de Poliţie pentru Centrul Vechi, Brigada Rutieră Bucureşti, Serviciului pentru Acţiuni Speciale.
În numai câteva ore, au fost constatate 17 infracţiuni în flagrant, fiind cercetate 17 persoane pentru săvârşirea de fapte penale, şi au fost controlate 14 obiective asigurate cu pază şi unităţi comerciale, fiind confiscate bunuri în valoare de 200.000 lei, informează DGPMB.
Poliţiştii bucureşteni au aplicat 65 de sancţiuni contravenţionale, însumând amenzi de 35.000 lei. Poliţiştii Brigăzii Rutiere Bucureşti au aplicat 25 de amenzi contravenţionale, au reţinut 3 permise de conducere şi au retras 1 certificat de înmatriculare.
Succesul acţiunii Poliţiei Capitalei se datorează şi sprijinului acordat de către Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti şi Garda Naţională de Mediu Bucureşti, precizează sursa citată.
Peste 120 de poliţişti au participat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o acţiune de amploare în zona centrală a Capitalei, fiind constatate cu această ocazie 17 infracţiuni în flagrant.
Potrivit DGPMB, poliţiştii au acţionat în scopul prevenirii şi