Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru milioane de lei pentru staţia ANTIGRINDINĂ

Publicat in Monitorul de Vrancea, luni 17 iunie 2013 ·

Guvernul Ponta va aloca fonduri importante pentru ca staţia antigrindină din Vrancea să devină operaţională până la sfârşitul anului viitor. Demersurile au fost făcute de preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea şi al UNCJR, Marian Oprişan. Oprişan a avut deja mai multe discuţii cu prim ministrul Victor Ponta despre finanţarea acestei investiţii strategice pentru agricultura românească. Sistemul antigrindină ar putea asigura protecţia a peste 140 mii hectare de culturi agricole în Vrancea şi aproape 100 de mii în Galaţi.

Guvernul Ponta va aloca patru milioane de lei pentru realizarea Punctului de Comandă al Unităţii de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 2 Vrancea. Deputatul PSD de Vrancea, Ciprian Nica, a anunţat că, în urma demersurilor personale făcute de preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea şi al UNCJR, Marian Oprişan, a interpelării depuse la Ministerul Agriculturii, lucrările la punctul de comandă vor fi reluate în câteva săptămâni. Deputatul social democrat arată că, până în acest moment, au fost realizate 7 puncte de lansare, iar în 2012 a început construcţia Punctului de Comandă.

Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 2 Vrancea este prevăzută să funcţioneze cu 11 puncte de lansare, asigurându-se astfel protecţia unei suprafeţe de aproximativ 150.000 hectare. „Proiectul de hotărâre de Guvern prin care se vor aloca banii continuării lucrării se află în circuitul de avizare la ministere, urmând ca după publicarea în Monitorul Oficial al României să se reia lucrările pentru finalizarea punctului de comandă. Din păcate, faptul că ani de zile nu au fost alocaţi bani pentru continuarea lucrărilor de investiţii la Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 2 Vrancea a făcut ca în această primăvară sute de viticultori din comunele Moviliţa, Tifeşti, Boloteşti şi Jarişt

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 2 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Rusia revendică ocuparea altor două localităţi în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a revendicat duminică ocuparea altor două localităţi în estul şi nord-estul Ucrainei, continuându-şi avansul pe front în faţa trupelor ucrainene care duc lipsă de arme şi de recruţi, relatează AFP. Potrivit raportului zilnic difuzat de Ministe

Traficul pe Transfăgărăşan, blocat de maşinile parcate pe marginea drumului

HotNews acum 2 ore
Traficul rutier pe DN 7C – Transfăgărăşan este blocat duminică după-amiază din cauza aglomerării cauzate de parcarea maşinilor pe marginea părţii carosabile, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. În fiecare vară, DN 7C – Transfăg

Ministrul Sănătăţii admite că în spitalele din România unii medici mai primesc bani în plic de la pacienţi

Gandul acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a recunoscut că în spitalele din România mai există medici care primesc bani în plic de la pacienţi. „Se mai ia plic în spitale”, a răspuns Rogobete într-o intervenție la Digi24. Ministru a transmis și un mes

Accident pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză s-a răsturnat / Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1

News.ro acum 2 ore
Un accident a avut loc duminică, pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză răsturnându-se pe suprafaţa de rulare. Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1 B

Canicula pune frână CFR: Se va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde temperatura la nivelul şinei atinge sau depăşeşte 50 de grade Celsius

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Compania naţională de căi ferate anunţă, duminică, în contextul prognozelor meteo care anunţă temperaturi extrem de ridicate, că va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală

Ziarul Financiar acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a confirmat că TVA-ul pentru medicamente – atât cele compensate pe reţetă, cât şi cele fără reţetă – va rămâne la nivel minim, chiar dacă ar putea exista o uşoară majorare de 1–2 puncte procentuale, fără a at

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 8 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Construirea unui spital, blocată 16 luni de trei nuci. Ministrul Rogobete anunță când vor fi gata primele spitale din PNRR

HotNews acum 4 ore
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete a afirmat, la Digi24, că întârzierile în construirea spitalelor prin PNRR au fost provocate deseori de opreliști birocratice, el dând exemplul unui spital a cărui proiect a fost blocat timp de 16 luni pentru că

Ministrul Sănătății anunță că își va da DEMISIA dacă noul sistem informatic al Casei de Asigurări nu e gata până în 2026

Gandul acum 2 ore
Alexandru Rogobete – ministrul Sănătății – a anunțat că Platforma Integrată a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) va fi funcțională integral până în luna decembrie a anului 2026. Acesta promite o digitalizare completă a serviciilor medicale, inclusiv do

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

15°/33°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

36°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/20°