Relu Fenechiu va fi înlocuit din postul de ministru doar dacă judecătorii vor emite o decizie de condamnare a acestuia, a declarat premierul Victor Ponta, duminică seara.
El a amintit, la RTV, că o primă decizie este posibil să fie luată la şedinţa instanţei din 4 iulie.
Premierul Ponta a arătat că Fenechiu a avut două obiective de îndeplinit ca ministru, respectiv să deblocheze Programul Operaţional Sectorial Transporturi, de 4,5 miliarde euro, obiectiv îndeplinit, şi să desemneze un câştigător pentru privatizarea CFR Marfă, condiţie pentru ca acordul cu România să intre în board-ul Fondului Monetar Internaţional şi care poate fi la fel îndeplinită, până la 20 iunie.
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, la emisiunea "După 20 de ani", că premierul Victor Ponta l-a asigurat ca se va rezolva problema legată de MCV privind miniştrii cu dosare penale.
"Acum, hai să fim cinstiţi: eu nu sunt aici apărătorul lui Victor Ponta, dar este clar că există nişte sensibilităţi politice. Se pare că liberalii ţin foarte mult la prezenţa domnului Fenechiu în Guvern. În condiţiile astea, premierul trebuie să rezolve şi problema legată de MCV şi trebuie să aibă grijă să nu creeze un moment de instabilitate politică ce ne-ar costa infinit mai mult. Pot să îl înţeleg, dar m-a asigurat că va fi rezolvat acest lucru", a afirmat preşedintele Băsescu, la emisiunea "După 20 de ani".