* deputatul USL Marian Dragomir consideră că prin prelungirea cu încă un an a taxării inverse la cereale, firmele fantomă din agricultură rămân fără "obiectul muncii"
Sistemul de taxare inversă, care anulează practicile firmelor-fantomă de a-şi însuşi rambursări necuvenite de TVA, a fost prelungit până la 31 mai 2014, cu acordul Comisiei Europene. Anunţul a fost făcut de către deputatul USL Marian Dragomir, prin intermediul unui comunicat de presă, transmis redacţiei.
După cum specifică acesta, iniţial, Comisia Europeană respinsese această solicitare, dar Guvernul României a reuşit prelungirea cu încă un an a taxării inverse la cereale, membrii Comisiei de Agricultură, din care face parte şi parlamentarul brăilean, susţinând necesitatea continuării acestei practici. "Această măsură este dorită de agricultori, deoarece pot vinde cerealele legal, fără a exista «presiuni» din partea evazioniştilor sau speculanţilor de a trimite cerealele din câmp fără acte, pe riscul agricultorului. Anul trecut a mai fost aplicată şi efectele au fost foarte bune şi pentru ei, dar şi pentru stat, deoarece comercializarea cu acte conduce la transparenţă şi în ceea ce priveşte producţia reală, PIB etc. Facturarea cu TVA şi încasarea la fiecare verigă determina inclusiv scumpirea alimentelor, dar, în principal, aducea beneficii societăţilor fantomă care comercializau doar pe hârtie cereale şi obţineau venituri din deducerile sau rambursările tranzacţiilor fictive. Se constată, astfel, că pe circuit, prin eliminarea TVA de pe factură nu mai există tendinţa de a practica evaziunea fiscală, toate cerealele fiind vândute cu acte. Şi se mai constată şi eliminarea practicilor de a înfiinţa societăţi comerciale agricole în prima parte a anului, care plătesc impozitul pe profit anul următor, dar se desfiinţează înainte de a ajunge la termenul de plată", a declarat deputat