Puterile egale pe care le au Senatul şi Camera Deputaţilor reprezintă principalul defect al modului cum este organizat parlamentul românesc. Deşi sistemul este utilizat şi de cele mai importante puteri ale lumii, aceste state au optat pentru atribuţii diferite ale camerelor legislative.

De exemplu, o cameră are putere de veto absolut asupra deciziilor celeilalte, fără nici un recurs, cum se întâmplă în SUA, Italia, Belgia ori Franţa. Pe de altă parte, în Parlamentul Germaniei, camera inferioară poate opri doar iniţiativele adoptate de camera superioară cu privire la legislaţia landurilor, potrivit unei analize a cercetătorului Bogdan Dima, pentru revista Sfera Politicii. Mai mult, în multe state europene membrii camerelor legislative sunt aleşi după sisteme diferite de vot. Un mandat în Camera Lorzilor din Marea Britanie este pe viaţă. Câte o treime din Camerele Superioare ale SUA, Indiei şi Cehiei se aleg o dată la fiecare doi ani. În Franţa, o treime din senatori se înlocuiesc la trei ani. În Belgia, din cei 71 de membri ai Senatului, 40 sunt aleşi direct şi 31 sunt aleşi indirect, arată acelaşi analist. Nici una dintre aceste diferenţieri nu se aplică în România.

În ţara noastră, atât senatorii, cât şi deputaţi sunt aleşi prin vot uninominal, pentru un mandat egal de patru ani, şi reprezintă aceleaşi teritorii şi populaţii. În adoptarea actelor normative, ambii au atribuţii similare. Dacă un act normativ porneşte din Camera Deputaţilor, după adoptarea sa ajunge la Senat. Senatorii îl pot vota ca atare, dar de cele mai multe ori dezbaterile se reiau de la început, iar decizia finală le aparţine acestora. Dacă senatorii iniţiază o lege, procesul legislativ este identic, dar în sens invers, adică deputaţii au ultimul cuvânt. Chiar şi după revizuirea constituţiei, în 2003, “s-a menţinut şi chiar s-a accentuat egalitatea de putere dintre cele două camere