Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vânzătorul volant de la Gazeta Nouă, ameninţat de „tatăl adoptiv” al copiilor crescuţi în cort

Publicat in Gazeta Noua, duminică 16 iunie 2013 ·

În urma a două articole apărute în cotidianul „Gazeta Nouă”, săptămânile trecute, prin care era prezentat un caz social despre doi copii din Balş, frate şi soră, care erau ţinuţi zi-lumină într-un cort improvizat în spatele blocului de către asistentul maternal, vânzătorul volant al ziarului nostru a fost ameninţat, bruscat şi înjurat în repetate rânduri de către soţul îngrijitorului celor doi copii.

Vânzătorul volant Gheorghe Boangiu, cunoscut drept „Gogu”, a şi depus o plângere la Poliţia Balş în acest sens. Acesta se teme că bărbatul care l-a abordat pe stradă şi-ar putea duce la îndeplinire ameninţările în cazul în care l-ar prinde într-un loc mai puţin populat.

„Mi-e frică să mai merg să vând ziare, că acest domn mi-a spus că dacă mă prinde singur mă joacă în picioare, că de ce merg eu să vând ziarele în care au apărut articolele despre cei doi copii aflaţi în grija soţiei sale. M-a înjurat, m-a ameninţat cu bătaia, iar eu sunt bolnav, m-am operat recent, nu pot nici să fug prea repede dacă mă aleargă, nu ştiu ce o avea cu mine. Mi-a ţinut calea şi prin centru şi pe la Monument, de mai multe ori. Am mers şi la Poliţia din Balş, unde am dat o declaraţie şi am depus plângere împotriva acestui om cu care nu m-am întâlnit niciodată până acum. Sper ca domnii poliţişti să mă scape de el”, a declarat Gogu.

Şi mai grav este că persoana care l-a ameninţat pe vânzătorul volant de la Gazeta Nouă locuieşte în aceeaşi casă cu cei doi copii despre care conducerea DGASPC spune că sunt „crescuţi exemplar” şi că nu au avut nimic de reproşat la adresa familiei adoptive atunci când au fost interogaţi între patru ochi. Oare ce s-ar fi întâmplat dacă îşi prezentau nemulţumirea?!

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Handbalista Cristina Neagu va fi decorată cu Ordinul Național „Steaua României”

Adevarul acum 38 minute
Cristina Neagu, una dintre cele mai mari handbaliste ale tuturor timpurilor, va primi cea mai înaltă distincție a statului român, Ordinul Național „Steaua României”.

„Gata cu războiul”. În primul său mesaj duminical, Papa Leon al XIV-lea îndeamnă la pace în Ucraina și Gaza

HotNews acum o ora
Papa Leon al XIV-lea a făcut apel la „marile puteri ale lumii” să oprească războiul, în primul său mesaj duminical ca Suveran Pontif, rostit de la balconul Bazilicii Sfântul Petru, transmit agențiile AFP și Reuters. În fața unei mulțimi de zeci de m

Suedia reintroduce controalele la graniță, începând de luni. Alertă MAE pentru românii care călătoresc acolo

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care tranzitează sau vor să se deplaseze în Suedia că autorităţile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontierele interne de stat, în perioada 12 mai – 11 noiembrie 2025. A

VIDEO Garry Kasparov, îndemn pentru români să iasă la vot: „Dacă nu votezi, poți să ajungi ca în Rusia”

HotNews acum 22 minute
Marele șahist Garry Kasparov i-a îndemnat pe români să iasă la vot întrucât, în caz contrar, există riscul ca România să ajungă precum Rusia sau China, unde votul este irelevant. „Fii mândru că poți să schimbi ceva”, a declarat Kasparov, într-un int

Erdogan spune că Turcia e pregătită să găzduiască negocieri Ucraina-Rusia: „Vor continua la Istanbul de acolo de unde au rămas”

HotNews acum o ora
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a confirmat duminică omologului său francez Emmanuel Macron și omologului său rus Vladimir Putin că țara sa este pregătită să găzduiască negocieri în vederea obținerii unei păci durabile în Ucraina, transmite V

Posibile noi sancțiuni pentru Rusia dacă Putin nu va consimți la o încetare a focului în Ucraina

Ziua Constanta acum 39 minute
Dacă președintele rus Vladimir Putin nu va consimți la o încetare a focului în Ucraina, va trebui să mergem mai departe cu sancțiunile și să vizăm sectoarele financiar și petrolier, a declarat duminică șeful diplomației franceze, relatează AFP. „Cee

Vreme deosebit de rece pentru această perioadă. Prognoza meteo 11 – 18 mai

Botosani News acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele zile. Potrivit specialiştilor, vremea continuă să fie rece pentru această perioadă din calendar. Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă în următoarele zi

Gigi Becali: „Poate să plece doar Edjouma, poate fac un schimb cu Rapid” » Ce a spus Victor Angelescu după propunerea patronului FCSB

Gazeta Sporturilor acum 48 minute
Gigi Becali a declarat că Dan Șucu, patronul celor de la , l-a sunat în urmă cu un an și jumătate în legătură cu transferul lui Malcolm la gruparea din Giulești. Patronul de la este dispus să-l cedeze acum pe mijlocaș, dar Victor Angelescu, acționar

Gabriela Ruse și Marta Kostyuk s-au retras din proba de dublu de la Roma » Care e un posibil motiv

Gazeta Sporturilor acum 27 minute
Gabriela Ruse (27 de ani) și Marta Kostyuk (22 de ani) s-au retras din optimile probei de dublu a turneului de la Roma, cu puțin timp înaintea confruntării cu Ulrikke Eikeri (32 de ani) și Eri Hozumi (31 de ani). însă evoluția ei îi dă speranțe lui

AUR a depus o SESIZARE penală împotriva jurnalistului Vlad Petreanu şi a deputatului USR Iulian Lorincz

Gandul acum 51 minute
Alianța pentru Unirea Românilor a anunțat că a depus duminică, 11 mai 2025, o sesizare penală la DIICOT împotriva jurnalistului Vlad Petreanu și a deputatului USR, Iulian Lorincz, pentru că cei doi au distribuit pe Facebook un tabel denumit „Politic

Vremea

București
acum

19°
dum.

7°/20°
lun.

8°/16°
mar.

8°/16°
mie.

11°/19°
Iasi
acum

dum.

6°/11°
lun.

4°/16°
mar.

5°/15°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

18°
dum.

9°/18°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
mie.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

7°/11°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
mie.

5°/15°
Timisoara
dum.

6°/18°
lun.

1°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°