Ceea ce am văzut zilele astea depăşeşte cu mult limita suportabilităţii. Este vorba despre o manifestare culturală suspect al dracu’ de abstractă. Dar să luăm faptele cu începutul: ştiţi că există o instituţie numită „Centrul Brâncuşi”. Au condus-o nişte neni şi o tanti, acum o conduce o altă tanti.

Fenomenul care a avut loc acum cinci zile face parte din categoria Dosarelor XY, fiind o parodie a celebrului serial. Prezenţa unei doamne viu colorate probabil a înflăcărat atmosfera iniţială. Cei prezenţi revedeau cu drag scene cu pupăza lui Creangă, acum la un nivel mai spre piţiponceală. Aţi văzut „Exorcistul”? Ei bine, acum se asista la o variantă psihedelică condimentată cu multă prosteală. Doamna care era la platane, aranjată şic cu un mix de retro cu new wave, punko-trash-black metal şi umor sec (deh, pentru creiere fine!) a început să emită nişte chestii: iniţial erau simple cifre; apoi, când a crezut că poporul „ales” este gata de un next level, a trecut la numere. Totul se petrecea pe un fundal de scrâşnete. Parcă erai în mijlocul unui film atât de prost, încât te durea mintea. Doamna, care am înţeles că este o mare… artistă (scuzată fie-mi ignoranţa şi obtuzitatea, dar nu am auzit de ea) o ţinea una şi bună cu „Zero! Zero absolut! Absolut! Absooolut!” Ce dracu’, mi-am zis, parcă ar fi o reclamă stupidă la votcă. Ştim cu toţii că absolutul, mai ales în artă, este imposibil de atins. Poate doamna cu pricina tocmai asta căuta: o spirală a prostiei întru absolut. Apoi, a urmat momentul-cheie, vorba ce mi-a luminat existenţa: apărea în scenă „lubrifiantul absolut”, cam ca un laitmotiv al existenţei doamnei. Ruşinat, m-am dumirit: ceea ce eu crezusem că este o formă de artă nu reprezenta decât o banală partidă de sex virtual şi extrem de futuristic. Femeia ne arăta cam cum ar trebui să fie arta şi, evident, viaţa noastră. Iar noi, neştiutori de cele tehnic