Îi fascinează pe vizitatori. Iată ce impresie a făcut părintele Oltean unui călător care s-a oprit în Schei, mărturie publicată pe internet: „Atunci când povesteşte despre vremurile trecute se transfigurează... Devine prototipul dascălului, arhetipul învăţătorului... Pare coborât dintr-unul din minunatele tablouri ce îi împodobesc muzeul, demn coleg al lui Coresi şi al lui Andrei Şaguna, prieten bun al lui Anton Pann”.

„Patriarhul” din Schei îşi are bârlogul cumva sub biserica, daca se poate spune aşa, pentru ca bătrâna casă cu cerdac este pur şi simplu acoperită de umbra turlei. Casa Ion Barac, un monument românesc de arhitectură. Urc treptele care trebuie să aibă câteva sute de ani, bat la uşă şi îl găsesc înăuntru, în spatele unui birou modest, absorbit de studiul unor documente vechi. Din prima clipa văd prin uşile deschise camera vecină, tapetată cu tomuri groase legate în carton, văd pe pereţi icoane iradiind lumina liniştită a unor secole trecute şi, în aceeaşi clipă, înteleg ca el este stăpânul absolut al tuturor acestora. Are un aer liniştit şi absorbit până în clipa în care începe să vorbească despre ceea ce-l interesează şi atunci se transformă.

„Scheii, cele mai grozave tezaure ale străvechimii românilor”

Teologul Vasile Oltean dispare, ca şi filologul, ca şi profesorul Vasile Oltean, şi în locul lui rămâne un personaj scăpărător, care punctează, valsează, eschivează, se joacă pur şi simplu cu istoria, dispare în explicaţii pentru a apărea cu un citat din cine ştie ce cronicar, un citat pe care-l spune într-o străveche limba românească, cu ochii închişi. După zeci de ani în care a stat printre arhive, el vorbeşte despre istoria Scheilor ca şi cum ar vorbi despre propria să biografie. Ştiu că el este stăpânul muzeului din spate, că cele mai vechi cărţi ale românilor sunt acolo, atinse de mâinile sale, că el este pasionat